Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Târgul de pe Mătăsari, în atmosfera vechiului București. Vin, pastramă și haine vintage

Your browser doesn't support HTML5 video.

Sfârşitul lui octombrie aduce pe strada Mătăsari din București un alt prilej ca oamenii să se întâlnească şi să se bucure de zilele încă însorite.

Un târg, organizat într-o curte amenajată în stil boem, îi aşteaptă în acest sfârșit de săptămână pe cei dornici să se bucure de muzică românească veche, vin fiert şi must.

Nu lipsesc însă nici talentaţii meșteșugari.

Atmosfera vechiului București, cu muzică lăutărească, i-a întâmpinat pe cei care au ajuns la Târgul de toamnă de pe Mătăsari. Iar soarele blând de octombrie a completat tabloul. Vizitatorii au fost îmbiaţi cu bucate gustoase şi vinuri aduse din diferite zone ale țării.

Alexandra, reprezentant cramă: „Noi suntem din Dealul Mare, încercăm să facem vinuri cât mai naturale, cu drojdii sălbatice. Avem o fetească neagră și Pinoit Noir, un cupaj atipic.”

Citește și
masina terasa
Un bărbat din Gorj a intrat intenționat cu mașina prin vitrina unei terase. Trei femei au fost rănite

Pentru că hainele vintage au fost foarte apreciate la târgurile de vară de pe Mătăsari, acum organizatorii au gândit o întreagă zona pentru pasionaţi.

Astrid, expozant: „În edițiile trecute cred că a fost un stand sau două de haine vintage și am făcut o curte dedicată persoanelor care au haine vintage, sau care sunt colecționari de artă, avem obiecte aici colecționate în timp.”

Diana Cartianu, expozant: „Am făcut niște colaje analog acum patru ani și de atunci am început să le printez, este primul târg la care particip.”

Nadia, expozant: „Avem produse ca baza - kimonouri, tricouri, sacoșe.”

Iar clienţii nu au întârziat să apară, mai ales că oferta este variată.

Iulian Văcărean, organizator: „Am adunat niște expozanți foarte frumoși și i-am adus într-o curte pe care am umplut-o cu paie, bostani, vin fiert, must, cu păstrămi, bijuterii, cu ateliere de olărit, pielărie. cu muzici de mahala, un pic de taraf, folk, așa de toamna, să ne fie bine.”

Târgul se încheie duminică seară.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult