Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Târgul de ceramică „Cucuteni 5000”. Meșteri din România, Ucraina și Republica Moldova și-au expus lucrările la Iași

Your browser doesn't support HTML5 video.

Peste o sută de meșteri olari și-au expus lucrările la Iași, la celebrul târg de ceramică "Cucuteni 5000".

Ajuns la cea de-a 39-a ediție, evenimentul a adus împreună meșteșugari din centre de olărit cunoscute din țară, dar și din Republica Moldova și Ucraina.

Anul acesta cele mai apreciate au fost vazele, clopoțeii de vânt, dar și oalele pentru bucate.

Un meșter ucrainean, din zona Cernăuți, a venit la târgul de ceramică "Cucuteni 5000" cu lucrări pe care le-a realizat de când țara vecină a fost invadată de Rusia. Olăritul a fost pentru el, după cum spune, un refugiu pentru a-și ține mintea limpede, în timp ce Ucraina era atacată. Pentru că vrea să fie alături de cei care luptă în război, meșterul donează soldaților jumătate din câștigurile pe care le încasează din olărit, inclusiv din vânzarea de la Iași.

La târgul național de ceramică tradițională "Cucuteni 5000", organizat în Parcul Copou din Iași, au participat 120 de meșteri populari din județele Maramureș, Olt, Argeș, Botoșani şi Harghita. Lor li s-au alăturat olari din zonele Drochia, Iurceni, Chişinău, Nisporeni din Republica Moldova, precum şi din regiunea Cernăuţi a Ucrainei.

Citește și
Ce pedeapsă a primit o adolescentă din Iași care și-a obligat iubitul să-i bea urina
Ce pedeapsă a primit o adolescentă din Iași care și-a obligat iubitul să-i bea urina

Meșter olar: Am adus căsuțe în miniatură din mai toate zonele țării, inspirate după case existente, cum ar fi un bordei oltenesc, o casă de la gura Humorului, o culă din Vâlcea sau o replică după biserica Voroneț.

Ca în fiecare an, cei pasionați de vasele din ceramică au avut nu doar cuvinte de laudă pentru meșterii olari, ci au și plecat acasă cu sacoșele pline.

Femeie: Niște vase, farfurii frumoase, făcute de cei de la Horezu. În fiecare an le cumpăr și doamnele acum mă cunosc. Sunt superbe.

Târgul ceramică tradițională "Cucuteni 5000", ajuns la a 39-a ediție, a fost organizat de Consiliul Judeţean Iaşi în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult