Tânărul complexat din cauza tatuajului a fost angajat. Ce post ocupă
Mark Cropp era de-a drepul devastat de faptul că nu reușea să-și găsească un loc de muncă. Tânărul susține că tatuajul, care-i acoperă jumătate de față, îi împiedică pe angajatori să-l accepte în firma lor, scrie DailyMail.
Tânărul susține că și-a făcut tatuajul atunci când se afla în penitenciar, unde și-a petrecut 2 ani după ce a fost acuzat că a amenințat un turist cu un cuțit căruia încerca să-i vândă droguri.
Mark povestește că nu a fost decizia sa să-și facă tatuajul, ci deținuții au fost cei care se fac responsabili. Tot ceea ce își amintește, susține el, este că s-a trezit a doua zi cu fața umflată, iar de atunci se luptă cu coșmarul de-a purta un tatuaj care nu-l reprezintă.
Impresionat de povestea sa, o persoană s-a oferit să-i îndepărteze gratuit tatuajul de pe față, prin intermediul laser-ului, însă după câteva ședințe, Mark a cedat susținând că durerea este mult prea intensă.
În ciuda greutăților îndurate, visul său de-a se angaja a devenit realitate. Mark este responsabil cu dirijarea și fluidizarea traficului. Bărbatul a fost surprins într-o fotografie, în timp ce purta o vestă reflectorizantă și castetă, fiind mândru de noul său loc de muncă.