Suma plătită de cei care vor să își ia adio de la „burlăcie” cu o petrecere pe velier
Your browser doesn't support HTML5 video.
Merg pe un velier, în largul mării, la cursuri de echitație, la poker sau pe un circuit de motociclete. Toată lumea se distrează și le urează norocoșilor „casă de piatră".
Pentru un weekend la mare, ce include o plimbare cu velierul, o cină la restaurant, petrecerea din club şi două zile de plajă, cinci tinere plus viitoare mireasă plătesc în jur de 3.500 de euro. O variantă similiară găsim la doi paşi de Bucureşti, unde o plimbare de o oră, într-o şalupă de viteză, costă 1.500 de lei.
Patricia Mincu, organizator de evenimente: „Această activitate poate fi făcută aici, la Snagov. De asemenea, la mare tot o activitate de apă este o plimbare cu velierul pe o perioadă de patru sau de şase ore. Putem să asigurăm de la cazare, transport, make-up, fotograf, mâncare."
În preţ sunt incluse şi accesoriile specifice acestor petreceri: baloane, şepci, diademe sau tatuaje temporare.
Alte tinere care se pregătesc de măritiş îşi invită prietenele la echitaţie sau pe circuit, dacă nu se tem de cai şi motociclete. O astfel de distracţie costa cel puţin 600 de lei.
Ca să beneficiaţi de o astfel de experienţă în poligon, nu aveţi nevoie de permis de conducere. Este suficient să ştiţi doar să mergeţi pe bicicletă, iar de restul explicaţiilor se va ocupa instructorul. Prima tură o veţi face împreună, apoi puteţi prelua comanda.
Oana Pascu, organizator de evenimente: „Ultima experienţă pe care am organizat-o aici a fost pentru şase doamne. Atunci, la momentul respectiv, am ales sushi pentru că se integra cu restul conceptului sub care a fost organizată ziua."
Varianta clasică rămâne însă o zi de relaxare la spa.
Liviu Stanciu, maseur: „Avem petreceri de burlăciţe care includ masaje de 30 de minute pe spate cu pietre vulcanice sau masaj tailandez pe spate, urmat de un masaj de hidratare. Asta include şi un acces la saună şi la jacuzzi şi servire cu şampanie şi ciocolată."
Iar domnii care îşi schimbă statutul din burlaci în căsătoriţi pot sărbători cu prietenii la un turneu de poker doar pentru ei. Acolo, pentru o sută de euro de persoană, primesc mâncare mediteraneană, transport gratuit cu o limuzină şi băutura nelimitată.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!