Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Spectacol interzis minorilor, dar pentru copii, organizat de Primăria Alexandria, de Florii. O dansatoare s-a dezlănțuit

Un spectacol dedicat copiilor, de Primăria Alexandria, a avut un moment care a lăsat spectatorii cu gura căscată. O dansatoare și-a expus părțile intime într-un așa zis număr de dans.

Momentul inedit, considerat însă scandalos de părinții copiilor de vârstă mică care participau la spectacol, a avut loc la o manifestare organizată de Primăria Alexandria. O trupă a interpretat mai multe piese, iar pe scenă au urcat și două dansatoare, iar una dintre ele a executat un număr de twerking. Însă, asistența a considerat că momentul „artistic” nu a fost deloc bine ales, având în vedere categoriile de vârstă cărora le era adresat spectacolul plătit din fonduri publice.

Primăria Alexandria a organizat, în perioada 07-09 aprilie 2023, „Târgul de Florii” în oraș, care face parte din cadrul proiectului „Tu știi ce mănânci?”, prilej cu care a avut loc și concursul „Alexandria Green & Clean”, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani, transmite publicația Replica.

Spectacolul era gândit pentru trei categorii de vârstă: 5-8 ani, 9-12 ani și 13-18 ani. Însă, în cadrul evenimentului, a avut loc și un moment artistic inedit și obscen, menit să introducă copiii în spiritul sărbătorilor pascale, arată sursa citată.

Citește și
Ce riscă polițistul diacon după ce a băut și s-a urcat drogat la volan
Ce pedeapsă a primit poliţistul din Alexandria prins băut și drogat la volanul unei mașini pe care o furase

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult