Sindicat: Polițistul din Botoșani s-a sinucis pe mormântul fiicei sale pentru că era hărțuit de șefi
Polițistul de 47 de ani din Botoșani, care s-a sinucis în ziua de Sfântul Andrei pe mormântul fiicei sale, Andreea, moartă la vârsta de un an, ar fi recurs la acest gest din cauza hărțuirii la care era supus de către șefii săi, a declarat Bogdan Bănică, președintele executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România DECUS, potrivit Știri Botoșani.
Fiica polițistului murise în urmă cu 23 de ani. În schimb, omul legii era hărțuit în ultimul timp de șefii săi și s-a plâns de mai multe ori colegilor în legătura cu asta.
”Polițistul se plângea colegilor despre mobbing din partea unor șefi”„Polițistul se plângea colegilor despre mobbing din partea unor șefi, acesta fiind în cursul unor cercetări disciplinare pentru presupuse abateri disciplinare minore.
Se plângea permanent în ultimul timp colegilor despre presiunea psihică intensă și nejustificat de accentuată care se punea asupra lui în ultima vreme, din partea structurilor de control, pentru simplul fapt că întârziase introducerea unor date in SNRI", afirmă Bogdan Bănică.
"E posibil ca hărțuirea concetrată din partea superiorilor să-l fi determinat pe Cristi să-și ia zilele", mai spune liderul sindical.
Polițistul care s-a sinucis pe mormântul fiicei sale era șef de post în comuna Stăucești și era tot timpul supărat în ultimul timp, spun apropiații săi.
Sursa: StirilePROTV
Dată publicare: 06-12-2023 19:44