Serviciile de asistență socială, lovite de prețurile mari la energie. Copiii orfani și bătrânii, printre cei afectați
Your browser doesn't support HTML5 video.
Căminele pentru vârstinici au primit facturi pe care nu le pot plăti, iar unii administratori cer deja mai mulți bani de la familiile beneficiarilor. Alții au mai tăiat din serviciile pe care acordau bătrânilor. Șefii de spitale trag și ei un semnal de alarmă, însă sunt zone unde s-au închis și școlile.
La mănăstirea Dumbrava, de lângă Alba-Iulia, unde sunt îngrijiți 200 de copii fără părinți și bâtrăni care nu mai au o familie, dispozitivul care reglează temperatura este fixat dintotdeauna la 22 de grade Celsius. Spre deosebire de iarna trecută, factura la gaze a venit acum de patru ori mai mare, deși consumul nu este diferit. Doar pentru cantitatea livrată în decembrie furnizorul a cerut 62.000 de lei.
Vasile Crișan, preot la Mănăstirea Dumbrava: „Ceea ce este enorm. Dumnezeu știe cine e de vină. Dar cert e că nu se poate merge așa, o să ajungem să nu plătim, dar nu știu, că dacă nu plătim, închide si stăm în frig.”
Fără gaze în mănăstire nu se poate prepara mâncarea pentru copii și bătrâni. Preotul care are grijă de ei a sesizat protecția consumatorului, revoltat de valoarea mare a facturii. Ulterior i s-a comunicat că a fost vorba de o eroare de calcul.
Sunt însă probleme peste tot din cauza facturilor la energie.
Pentru gazul consumat în decembrie, într-un camin de vârstinici din Cluj-Napoca, administratorul trebuie să achite peste 4.000 de lei. Cu un an în urmă, același consum era tarifat la jumătate. De suferit, suferă bătrânii.
Zsolt Balogh, președintele unui cămin de vârstnici: „Am zis că mai bine reducem frecvența kinetoterapiei pentru pacienții care necesită acest serviciu. O soluție extremă ar fi să mărim prețurile pe servicii.”
Se întâmplă deja așa la un câmin de bătrani al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului din Bistrița Năsăud. Familiile a 40 de vârstnici plătesc mai mult pentru îngrijirea lor, după ce facturile la energia electrică s-au dublat.
Un semnal de alarmă trag și spitalele. Cel din Târgu Jiu a cerut deja ajutor la Consiliul Județean Gorj ca să își poată achita facturile la energie și să nu sufere pacienții.
Mihaela Țicleanu, Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu: „Vom avea de achitat suma de 328.931 lei, comparativ cu noiembrie 2020, când am avut 205.983 de lei.”
Din cauza facturilor mari suferă si unele unități de învățământ. În Giurgiu, elevii fac școală online, pentru că Primăria nu are bani să plătească în avans gazele.
Iar problemele continuă și în industrie. Din cauza scumpirilor și a crizei de pe piețele energetice, ALRO Slatina și-ar redus producția cu 60 la sută, iar dintre cele cinci hale de electroliză a mai păstrat deschise doar două.
Azomureș - cel mai important producător de îngrășăminte din România - a oprit producția din același motiv.
Ovidiu Maier, purtător de cuvânt Azomureș: „Ne dorim foarte mult ca producția să fie reluată pentru că se apropie campania agricolă de primăvară, iar fermierii din România au mari probleme în acest moment în a asigura fertilizanții pentru aceste culturi”.
Deși au producția producția oprită, atât Azomureș, cât și Alro Slatina nu au anunțat disponibilizări.
Sursa: Pro TV
Etichete: copii orfani , azomures , camine , alro slatina
Dată publicare: 13-01-2022 19:49