Șefii DSVSA București, la poliție după o bătaie la muncă. Adjunctul i-ar fi folosit baia și camera cu dulciuri a șefului
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
În plus, ar fi intrat și în așa numita cameră cu dulciuri a acestuia. Este vorba de o încăpere în care directorul își ține lucrurile personale și câteva gustări. Amândoi au ajuns la poliție, după un apel la 112, iar incidentul este cercetat și intern.
Adrian Vasile, directorul adjunct al DSVSA Bucureşti, a sunat luni seară la 112 ca să reclame că a fost îmbrâncit şi ameninţat de Ovidiu Zvorişteanu, directorul general al instituţiei. Motivul? Ar fi folosit o baie aflată în instituţie pe care doar el o utiliza.
La rândul său, directorul general spune că, de fapt, l-a prins pe subalternul său în timp ce umbla la „camera” sa cu dulciuri, o încăpere aflată tot în sediul institutiei, în care Zvorişteanu îşi ţinea, pe lângă lucrurile personale şi câteva gustări.
Unii angajati nu au vorbe de laudă despre șef.
„Probabil că are o cameră unde işi primeşte protocoalele. Da, şi de şpăgar, e şpăgar. Eu vă garantez! Colegii lui, o mare parte din ei, au fost umiliţi. Le-a pus unora în vedere ca să plece. Dacă nu pleacă ei, încet-încet îi va elimina el. Cu toate că, pot să zic că profesional, e bun!”, spune un angajat.
ANSVSA a recunoscut incidentul şi a anunţat declanşarea unei anchete interne, la finalul căreia vor fi luate măsuri legale.
Şi Poliţia Capitalei a confirmat, printr-un comunicat de presă că, într-adevăr, la sediul DSVSA Bucureşti a avut loc un conflict între doi angajaţi. Aici, au sosit imediat după apelul la 112 poliţiştii secţiei 13 care i-au condus la audieri pe cei doi şefi.
Potrivit unor surse, conflictul dintre directorii DSVSA Bucureşti este mai vechi. Cei doi s-ar fi bătut de mai multe ori în instituţie, iar poliţia a fost chemată şi în trecut. Şi-au făcut inclusiv plângeri penale unul altuia, iar angajaţii se declara terorizaţi, din cauză că cei doi le dau, din orgoliu, sarcini contradictorii. În urmă cu mai mulţi ani, unul dintre directori i-ar fi luat masina celuilalt.
„A fost detaşat disciplinar la Orşova... Ulterior, de la Orşova a fost detaşat tot disciplinar la Giurgiu, DSV Giurgiu. Pe urmă a revenit. Când a revenit de la Giurgiu, s-a luat la bătaie cu cel care îi ţinea locul...”, a spus un angajat.
Contactat de Ştirile PROTV, directorul general al DSVSA Bucureşti a transmis că: „Este un incident minor, amplificat de persoane rău intenționate, despre care nu am nimic de comentat”.
Adjunctul refuză să comenteze situația și a intrat în concediu medical.
Cercetările sunt continuate acum de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 pentru loviri și alte violențe, dar și pentru amenințare.