Scandal la metrou, după ce s-a început demolarea spațiilor comerciale. Directorul Metrorex a folosit ranga
Your browser doesn't support HTML5 video.
Reprezentanții Metrorex au început demolarea spațiilor comerciale din subteran. Responsabilii spun că sunt ilegale și încurcă evacuarea călătorilor în caz de urgență. Chiar directorul companiei Metrorex a încercat să spargă ușa unui chioșc.
„Un cartel se destructurează cu ranga", l-a susținut ministrul Transporturilor, în timp ce sindicatele acuză un abuz și susțin că activitatea magazinelor pe care le administrează ar fi legală.
Bărbatul îmbrăcat elegant din imagine este chiar noul director al Metrorex. Ștefan Paraschiv a fost nevoit să pună mâna pe rangă și să forțeze ușa unui butic din stația Ștefan cel Mare, pentru că angajații companiei au refuzat să facă asta.
După ce și-a tras un pic sufletul, Ștefan Paraschiv a reușit să deșchidă ușa în huiduielile comercianților de pe margine. Zona de demolare a fost înconjurată de jandarmi și polițiști.
Abia după ce a semnat o decizie scrisă, prin care le cerea angajaților din Metrou să intre în chioșcuri și să scoată marfa, aceștia s-au conformat. De la Guvern, ministrul Transporturilor a susținut acțiunea directorului Metrorex.
Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor: „Ștefan Paraschiv e un om curajos. Am văzut comentarii despre folosirea unei răngi. Un cartel se destructurează cu ranga. Scandalul este ultima zvâcnire a mafiei. A fost o acțiune de tip cartel pentru păstrarea sursei ilicite, talciocul subteran și banii care s-au învârtit în jurul lui. Unde este lege nu e tocmeală."
Pentru că inițial muncitorii Metrorex au refuzat să participe la distrugerea chioșcurilor, au intervenit angajații Administrației Domeniului Public din Sectorul 2.
Operațiunea de demolare a spațiilor comerciale din metroul bucureștean a început miercuri dimineață la ora 9.15.
Dispoziția de demolare a fost semnată chiar de primarul Sectorului 2 la solicitarea Metrorex. Radu Mihaiu a condus operațiunile de dezafectare a spațiilor comerciale.
Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2: „Nu se poate să construiască fiecare unde vrea și să ne trezim că avem probleme la incendiu, că avem probleme cu DSP-ul.”
Demolarea primului chioșc, care nu mai avea marfă, a decurs ușor. Lucrurile s-au complicat însă în cazul celor încă pline, pe care proprietarii refuzau să le golească.
Spiritele s-au încins și mai tare atunci când stația de metrou Ștefan cel Mare s-a umplut cu alti comercianți, cu administratorii firmei Sindomet care deține spatiile, dar și cu sindicaliștii care controlează firma. Cei din urmă au anunțat că acțiunea de demolare este ilegală, pentru că exista pe rol un proces între Metrorex și sindicate. Reporter: „Cât spațiu comercial aveți în metrou în acest moment?” Florian Crișu, administrator Sindomet: „Nu pot să vă dau acum.”
Reporter: „Care este chiria medie?” Florian Crișu, administrator Sindomet: „Nu vreau să intrăm în amănunte. V-am spus că este un rol la judecătorie."
Comerciant: „De demolat se poate foarte ușor. Vine firma, plătește, pac, pac, s-a demolat, dar persoana care trăiește acolo cu familia are o asigurare?"
Ministrul Cătălin Drulă susține că aceste spații sunt ocupate fără drept, iar firma sindicatului încasează bani ilegal. Recunoaște și faptul că nici stațiile de metrou nu au aviz de siguranță la incendiu, dar spune că au început demersurile la DSU în acest sens.
Acțiunile de demolare vor continua zilele următoare în Sectoarele 1, 4 și 6. Primarii Sectoarelor 3 și 5 urmează să fie contactați de Ministerul Transporturilor pentru a semna dispozițiile de dezafectare.