Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Scandal într-un magazin: Un client a reclamat că șoriciul e spălat cu detergent

Un bărbat în vârstă de 51 de ani din Ploieşti este cercetat penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice după ce, nemulţumit de calitatea şoriciului pe care l-a cumpărat, a făcut scandal în magazin, relatează news.ro.

Clientul unui magazin din Ploieşti, judeţul Prahova, a făcut scandal în unitate, acuzând angajaţii că vând carne spălată cu detergent. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz. Scena a fost filmată şi postată pe internet de un prieten al celui cercetat.

Comisariatul judeţean pentru protecţia consumatorilor Prahova a declarat că instituţia nu a primit nicio reclamaţie legată de calitatea produselor vândute în respectiva carmangerie, însă comisarii s-au autosesizat şi au făcut, sâmbătă, un control.

Primele verificări nu arată că ar exista deficienţe legate de calitatea şoriciului comercializat, însă comisarii de la protecţia consumatorilor au prelevat probe de şorici, l-au depozitat in condiţii corespunzătoare, iar marţi acesta vor fi analizate în laboratorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Citește și
pomohaci la parchet
Cristian Pomohaci este urmărit penal pentru evaziune fiscală

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult