Românca din Italia care face statui din nisip. Angela strânge trecătorii în jurul ei | VIDEO
Românca este artist stradal de 15 ani și îi bucură pe oamenii care trec pe via Toledo, din Napoli, cu arta ei: statui din nisip, realizate cu măiestrie, relatează cotidianul Il Mattino.
Artista româncă, stabilită în Italia, trăiește astfel din donațiile oamenilor care îi apreciază arta, și povestește că modele pentru realizarea sculpturilor din nisip sunt cei doi câini ai ei, Fortuna și Baby.
„Am început cu mima și alte forme de expresie artistică, dar în ultimii opt ani m-am dedicat exclusiv sculpturilor în nisip. De obicei sunt inspirată de cei doi câini ai mei, Fortuna și Baby, care îmi sunt foarte apropiați” a declarat Angela jurnaliștilor italieni.
Trecătorii se adună în jurul ei ca să o vadă cum modelează nisipul: „ Mă bucur să pot oferi un moment de bucurie oricui se oprește să-mi admire creațiile” a mai spus românca.
Ea își expune creațiile și pe via Toledo, ori în Vomero, pe via Scarlatti.