Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Recompensă de 20.000 de lire oferită de un interlop scoțian celui care îi aduce fiul acasă. Soția româncă a plecat cu el

Un interlop scoțian oferă o recompensă de 20.000 de lire persoanei care îi va aduce fiul înapoi acasă, după ce soția sa româncă a fugit cu el în țara natală, scrie Daily Record.

Craig Windsor, în vârstă de 38 de ani, este un fost boxer la categoria mijlocie. Acesta a primit interdicție de a mai participa în competiții după ce a fost prins dopat, în 2013.

Windsors s-a căsătorit în 2014 cu Mihaela Pietroi, o româncă în vârstă de 32 de ani, după ce s-au cunoscut la o gală de box și au împreună un băiețel în vârstă de șase ani. Cei doi s-au despărțit în urmă cu un an.

„Mihaela a plecat din țară cu băiatul meu și mi-a frânt inima. S-a întors în România pe 26 februarie. Nu am fost prea fericit de idee, dar a spus că are niște hârtii pe care trebuie să le semneze unchiul ei și că se va întoarce înapoi după două săptămâni. După o săptămână mi-a spus: "Dacă vrei să îl mai vezi pe Craig (Jr, fiul lor), va trebui să vii în România”. A refuzat să îl aducă. Singurul lucru pe care mi-l doresc este ca fiul meu să se întoarcă în Scoția”, a spus bărbatul.

Acum bărbatul este disperat să își revadă fiul și este dispus să plătească 20.000 de lire oricui i-l va aduce înapoi în Scoția. Windsor susține că a renunțat la viața de interlop, după ce a ieșit din închisoare. Acesta a fost arestat în 2006 în urma unei lupte cu un clan rival.

Bărbatul a apelat la avocați ca să își recupereze fiul și a început demersurile legale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult