Producătorii de cosmetice din România încep să se extindă și peste granițe. Mărcile noastre au ajuns în aproape toată lumea
Your browser doesn't support HTML5 video.
Și nu doar în țară, ci și peste granițele României, pentru că exporturile sunt în creștere. Mărcile noastre au ajuns pe aproape toate continentele. Din acest an, industria de profil este susținută și printr-o schemă de ajutor de stat. Cu o tradiție de peste 130 de ani, această companie din Cluj-Napoca este cel mai mare producător de cosmetice de la noi. Are aproape 800 de produse, care sunt folosite în peste 40 de țări. Mircea Turdean, directorul general al companiei: „Pornim de la America, America Latină, Asia, Europa în totalitatea ei, Africa. Noi vrem să ne creștem cifra de afaceri, să ne creștem volumul de vânzări la export, de la câteva milioane, cât avem acum, la cifre mult mai mari”.
O linie robotizată produce, în medie, 15.000 de bucăți în opt ore. Practic, roboții fac munca a șase persoane. Și producătorii mai mici au reușit să ajungă pe piața externă. Într-o fabrică din Beiuș se îmbuteliază apă termală, extrasă de la 2.500 de metri adâncime. Lunar, sunt produse 50.000 de flacoane, iar 10% merg în alte țări.
Cristian Tucra, managerul fabricii: „Am făcut și un prim export în Statele Unite, și facem livrări în Europa. Sperăm ca, începând cu anul viitor, această latură de desfacere pe piața internațională, să fie una mult mai pronunțată”.
Pentru cosmetice este folosită și apa termală din zona Băilor Herculane. Linia de fabricație a firmei este în Franța.
Rucsandra Hurezeanu, fondatorul și CEO-ul companiei: „Noi vindem în 15 țări acum. Vindem în România cam 60% din ceea ce vindem. Am ajuns la 6,5 milioane de euro pe an. Vindem mult în Asia, China, India, Vietnam, de anul ăsta, foarte bine, Filipine. Și în Orientul Mijlociu”. Potrivit Institutului Național de Statistică, deși importăm în continuare destul de multe cosmetice, exporturile sunt în creștere. De pildă, în cazul produselor pentru îngrijirea părului, trimitem în alte țări mai multe decât aducem. În acest an, Guvernul a lansat un program de ajutor pentru industria prelucrătoare, cu fonduri totale de trei sute de milioane de euro. O parte din bani ajung și la firmele de cosmetice. Florin Spătaru, ministrul Economiei: „Este important să susținem aceste branduri. Cu siguranță, avem potențial”. Următoarea sesiune de înscriere pentru ajutorul de stat va începe în primăvară.