Prezentatoare din Marea Britanie, ”devastată” după ce și-a călcat câinele cu mașina
Minnie, un câine din rasa Shih Tzu, a scăpat din locuinţă profitând de uşa lăsată deschisă de o echipă de constructori, notează The Sun.
Accidentul a avut loc în momentul în care gazda emisiunii ''Strictly Come Dancing'' se întorcea acasă cu maşina, iar animalul de companie a alergat în întâmpinarea ei.
''Sunt îngrozită şi devastată de acest accident teribil şi tragic'', a declarat pentru publicaţia britanică Daly, în vârstă de 49 de ani.
''A avut un efect imens asupra întregii familii şi suntem devastaţi pentru pierderea lui Minnie. A fost, şi continuă să fie, un moment foarte tulburător pentru noi toţi'', a adăugat vedeta.
Ea a descris moartea lui Minnie, în vârstă de şase ani, drept ''cel mai cumplit coşmar al unui proprietar de câine''.
Potrivit The Sun, Daly nu a ştiut că Minnie ieşise din locuinţă şi nu a avut timp să reacţioneze când animalul a ajuns în faţa roţilor.
Accidentul - care l-a marcat şi pe soţul lui Daly, gazda TV Vernon Kay, dar şi pe fiicele cuplului, în vârstă de 14 şi 9 ani, a avut loc luna trecută, cu câteva zile înainte de data la care familia urma să zboare în Maldive.