Preparatele tradiționale pentru masa de Crăciun, afumate în podul casei, la fumul dulce de fag
Your browser doesn't support HTML5 video.
Și nu oricum, ci preparate după rețete vechi. Mai sunt gospodării unde bunătățile stau în pod, la fumul dulce de fag ce vine de la sobă.
În satul Nadăș, din Arad, tradiția nu s-a pierdut. Mai mult, a devenit o marcă a localității, numită și "satul fără hornuri."
După ce porcul a fost tăiat, preparatele sunt lasate în sare, apoi urcate în podul casei. Acolo stau la fum cam două săptămâni. Se conservă mai bine astfel și prind un gust de neegalat.
Gustul e strâns legat de lemnul din sobă. Fagul e cel mai bun. Arde lent, face caldură în casă și transformă carnea într-o delicatesă.
Pavel Cois, localnic: „Se pune lemn bun pe foc, în special lemn de fag esența tare dau o aromă deosebită culoare te lingi pe degete”.
Dorin Manciu, localnic: „Noi nu cumpăram aproape nimic, noi ce producem, producem grâul poumbul producem tot și îl băgăm în porci, ca fiecare 1, 2, cât își permite să taie”.
Rețetele sunt transmise de la o generație la alta. Odată ce sunt bine afumate, o parte dintre bunătăți vor completa meniul de Crăciun.