Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Povestea veteranului de război de 100 de ani, ignorat la parada de Ziua Națională de la Vâlcea

Un veteran de război în vârstă de 100 de ani, prezent la evenimentele de Ziua Națională de la Râmnicu Vâlcea a fost ignorat complet de oficialii locali. Imaginile au ajuns pe rețelele sociale și au stârnit indignarea românilor.

Emil Vețeleanu participă la toate evenimentele dedicate comemorării ostaşilor căzuţi în cele două războaie mondiale și a fost prezent și anul acesta la parada de 1 decembrie, deși va împlini 101 ani în ianuarie.

La eveniment, el a fost încadrat de prefectul judeţului Florian Marin şi de comandantul Centrului de Perfecţionare, EOD şi Geniu „Panait Donici” Râmnicu Vâlcea, lt. col. Cristian - Gabriel Arinton. Cu toate acestea, veteranul de război a fost ignorat complet de cei care au trecut să salute oficialităţile, potrivit Adevărul.

Scenele au fost filmate și publicate pe pagina de Facebook a Radio Vâlcea1. Filmarea a devenit virală și a strâns aproape 3.000 de reacții și 6.000 de share-uri.

"INTIMIDAȚI DE TOIAG?...DESPRE UN PIC DE (NE)RECUNOȘTINȚÃ ETERNÃ...

Citește și
Petrecere
Sf. Andrei și Ziua Națională, într-un singur weekend. "Ne aşteptam să fie o vacanţă"

Am sărbătorit Ziua Naționala a României, Ziua Marii Uniri! S-au depus coroane de flori, s-au cântat imnuri, s-a fãcut paradã... S-au transmis urãri. Prefectul judetului a primit foarte multe. Lângã domnia sa, un veteran de rãzboi, contemporan cu vremuri tulburi mai ales atunci, nu prea a beneficiat de aceeași "cãldurã" din partea celor mai tineri, care se bucurã azi de libertăți pentru care odinioarã s-a luptat cu adevãrat, cu bãrbãție, cu arma în mânã! Totuși, doi inși l-au remarcat lângã dl. prefect și pe Domnul Veteran!...Omul, cuminte, avea o mânã ocupatã cu toiagul bãtrâneților și cealaltã cu un steguleț. Cu ambele, însã, ținea pe vremuri o armã...

Cinste celor care au respectat asta ! V-am remarcat și noi, domnilor ! Iertare dumneavoastrã, Domnule Veteran de Rãzboi!", este mesajul lui Cãtãlin Georgescu, postat de Radio Vâlcea1 odată cu înregistrarea.

Cine este Emil Vețeleanu

 

Potrivit Eveniment Vâlcean, Emil Vețeleanu este cel mai bătrân veteran de război din Vâlcea și ultimul supraviețuitor al celebrei bătălii de la Cotul Donului.

“Din război îmi amintesc multe. Îmi amintesc de foștii camarazi. Am rămas impresionat de gerul din Rusia, unul cumplit. Am văzut multe, am văzut oameni murind. Am văzut cum se bombardau gările cu oameni în ele. Acum nu mai este obligatorie armata. Nu e bine. Era sfântă armata, îi disciplina pe tineri. Fără armată nu e bine. Cât era să stai acolo un an de zile…”, a povestit el pentru sursa citată în ianuarie, când a împlinit vârsta de 100 de ani.

Veteranul de război din Vâlcea spune că și-ar mai dori ca România să trăiască măcar zece ani ca regat.

“Mă simt bine la 100 de ani, dar mă mai lasă picioarele. E greu la această vârstă. Alții au picat mai repede de 100 de ani. Să ajungeți la vârsta mea contează ce faceți la tinerețe. Eu nu beam, nu fumam, nu pierdeam nopțile. La noi nu erau mari distracții. Ce-mi doresc eu la 100 de ani, ce-i doresc României? Să mai stea măcar zece ani în Regat. E mare diferența… Din păcate acum nu mai sunt oameni de stat ca atunci. Nu mai avem un Titulescu sau Brătianu. Acum se fac studiile la particulari, pe bani”, spune Emil Vețeleanu.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult