Povestea tinerelor care au fost prietene timp de 8 ani, apoi au aflat că sunt surori. Cum au ajuns să-și dea seama
Cele două nu s-au întâlnit până în anul 2013, când Madison se afla în barul în care Tinetii lucra ca hostess.
Când Madison a trecut pe lângă ea, Tinetti a făcut un comentariu legat de tatuajul cu steagul Republicii Dominicană pe care aceasta îl avea. Angajata barului i-a mărturisit că de acolo a fost adoptată, însă cele două nu au pus preț pe această informație, scrie insider.com.
Însă, imediat după acest episod, tinerele au început să observe similarități între ele: personalitățile flamboaiante, admirația față de tatuaje. Iar asemănarea fizică era atât de evidentă încât angajații barului, dar și clienții începuseră să-și pună semne de întrebare.
Totul a început ca o glumă, însă cele două au decis să-și comparte certificatele de naștere. Actele arătau că s-au născut în locuri diferite, dar și că familiile biologice sunt diferite.
Tinetti mai avea o prietenă care, de asemenea, a fost adoptată din Republica Dominicană. Tânăra și-a dat seama că ar putea exista o confuzie și că certificatul ei de naștere ar putea fi, de fapt, la prietena ei. După ce a intrat în posesia lui, Tinetti și Madison și-au comparat din nou datele, iar acestea corespundeau.
Ținând cont de toate aceste coincidențe, Tinetti și-a sunat tatăl biologic și a aflat că, într-adevăr, a mai dat spre adopție o fetiță. Madison și Tinetii au fost întotdeauna apropiate, însă faptul că sunt surori a întărit legătura dintre ele.