Pilotul militar Romeo Lupu, despre aterizarea forțată a elicopterului american: ”Se putea transforma într-o tragedie”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Aceasta este părerea pilotului militar, Romeo Lupu, cu o experiență de mii de ore de zbor. Potrivit acestuia, cel mai probabil a fost vorba despre o defecțiune tehnică, însă doar ancheta va lămuri cauza incidentului.
După ce a văzut imaginile, comandorul Romeo Lupu, pilot militar, spune că este clar că elicopterul Black Hawck a avut o problemă tehnică în timpul zborului. Chiar înainte de aterizare este instabil și se clatină puternic.
Romeo Lupu, pilot militar: ”Este posibil să se fi întâmplat ceva la manetă, ori la motoarele elicelor.”
Din fericire, totul s-a terminat fără victime și fără distrugeri materiale grave. Doi factori și-au spus cuvântul, crede expertul în aviație militară. Priceperea pilotului, care a efectuat toate manevrele ca la manual, dar și un noroc chior. Aparatul a reușit să găsească un spațiu liber pe unul dintre cele mai aglomerate artere din București, bulevardul Aviatorilor, iar polițiștii au apucat să blocheze circulația în sensul giratoriu în câteva secunde. Romeo Lupu, pilot militar: ”Dacă pilotul ateriza pe o mașină, putea să lovească asfaltul cu aripa, putea exploda, era o tragedie."
Romeo Lupu a pilotat de-a lungul timpului o serie de elicoptere militare, de la Puma, la Mi17, și spune că în cazul unui impact puternic explozia ar fi fost devastatoare pentru toți cei care se aflau în zonă.
În rezervorul elicopterului sunt mii de litri de combustibil. Este vorba de petrol de aviație, care arde cu temperatură mare.
Deși Black Hawk este un elicopter mare, cu diametrul elicei de aproape 17 metri, norocul face să fi zburat peste un bulevard lat. Sunt câteva mii de elicoptere în toată lumea, în flota Armatei americane, sud-coreene sau turce. În funcție de configurație, poate fi folosit la asalt sau la transport de persoane. Are o masă de peste 10 tone și o viteză maximă de 361 km pe oră.
Elicopterele Armatei americane sunt găzduite pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța. Informația despre numărul acestor aparate de luptă în România este însă secretă.
A fost declanșată o anchetă în acest caz, dar pentru că la mijloc este vorba despre un elicopter militar al aviației militare americane, potrivit tratatelor, o eventuală responsabilitate juridică o poate stabili doar justiția militară americană."
Florin Bobin, procuror militar: ”S-a deschis o cauză penală în care se fac cercetări cu privire la cele întâmplate. Cel mai probabil va fi o încadrare de nerespectare a măsurilor de securitate în muncă.”
Ambasada Statelor Unite ale Americii la București a emis un comunicat de presă la câteva ore după incident, în care arată că a luat la cunoștință și urmărește evoluțiile.
”Ambasada SUA a luat cunoștință de incident și urmărește îndeaproape evoluțiile. Înțelegem că nu au existat răniți. Lucrăm alături de partenerii noștri români pentru rezolvarea situației și vom furniza informații actualizate pe măsură ce vor deveni disponibile”, potrivit Ambasadei SUA la București.
Militarii americani au început procedurile pentru ridicarea elicopterului Black Hawk din Piața Charles de Gaule, unde ore în șir circulația a fost interzisă. Și pentru că nu mai poate decola, aparatul de zbor trebuie transportat cu un utilaj de mare tonaj. De la baza americană de la Kogălniceanu trebuia adus un echipament special cu care să fie demontată elicea, astfel încât aparatul să poată fi dus în baza militară pentru evaluare.
Între timp, aterizarea de urgență fără victime a ajuns subiect de glume pe internet.
Ambasada Suediei din București a întrebat pe Facebook cine are prioritate în sensul giratoriu, elicopterul sau autoturismul?
Alții au creat o comandă cu un elicopter pe aplicațiile de ride-sharing sau au făcut schița accidentului pentru înțelegerea amiabilă.
Altcineva crede că elicopterul din Piața Charles de Gaule a fost lăsat pe avarii pentru că aștepta pe cineva.