Peste 150 de copii, îmbrăcați în straie de sărbătoare, au colindat pe ulițele din Căianul Mic. Toți banii vor fi donați
Your browser doesn't support HTML5 video.
Iar la şcoala din comună, elevii și dascălii au deschis un târg de produse tradiționale. Toate încasările vor fi donate.
Cu o săptămână înainte de Crăciun, copiii au luat la pas ulițele satului. Pentru urări au fost răsplătiți cu fructe, dulciuri, dar și cu bani. Tot ce au primit vă merge către cei nevoiași, acum, în prag de sărbătoare.
Localnicii au donat și alimente pentru cei aflați în nevoie. Fiecare a stat la poartă cu un pachet. S-au strâns zahar, ulei, faina sau orez. Dar și cozonaci, bomboane și portocalele.
În curtea școlii, alți copii au organizat un târg de produse tradiționale. Banii strânși vor merge tot către oamenii mai puțin norocoși.
Adrian Pașca, organizator: „Încercam să vestim nașterea mântuitorului Isus Hristos și să adunăm produse, bunuri, diferite lucrușoare pentru casa de copii, pentrui orfelinate pentru azile de bătrâni”.
Paul Știr, primar Căianu Mic: „Să dam dovadă de dragoste și iubire față de semenii noștri, este cel mai important într-un cadru atât de frumos cum este Crăciunul.”
Colindul s-a terminat după lăsarea serii. Anul viitor, organizatorii vor să cheme și mai mulți săteni la colindat, dacă până atunci depășim criza sanitară.