Pasionații de aeromodelism au făcut spectacol la Râpa Roșie. Și-au etalat avioanele și elicopterele în miniatură
Your browser doesn't support HTML5 video.
Un astfel de aparat de zbor poate executa toată gama de acrobații pe care o face și aeronava reală. Așa că fiecare a încercat să-și arate măiestria în pilotarea acestor jucării.
Elena a venit din Botoșani să-și testeze aeromodelul preferat. Este pasionată de acest sport aviatic de peste 20 de ani.
Elena, aeromodelistă Botoșani: Nu este chiar ușor, dar am am rupt ceva modele până am învățat.
Reporter: Ce este cel mai greu?
Elena: Să îți menții concentrarea.
Pe deasupra Sebeșului a zburat și o replică a unui avion rusesc de acrobație YAK 54.
Stelian, aeromodelist Craiova: „Face foarte multe acrobații aeriene, tot ce îmi stă în putință, copiază un model real în proporție de 70-80%”.
Ca ei sunt sute de pasionați. Așa că cerul de la Râpa Roșie s-a umplut de aeromodele mânuie cu măiestrie.
Gabi, aeromodelist Cluj: „Te calmează după o zi agitată, pot să te relaxezi frumos. Un aeromodel ca și acesta 300 și ceva de euro, dar depinde de electronica de pe el”.
Nici costurile nu sunt de neglijat.
Ovidiu Bora, organizator Fun to Fly: „Se poate începe cu 150 de euro și mai departe depinde de nivelul de pasiune, hai să spunem nebunie, am văzut aeromodele care depășesc 10.000 de euro, sunt foarte rare”.
La o asemenea competiție, și publicul a fost numeros. Concursul de la Râpa Roșie a ajuns anul acesta la cea de-a XX a ediție.