Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pacient din Neamț, transferat la Iași fără degetul amputat, după ce ambulanța a uitat să-l ia. Cum s-a terminat

Your browser doesn't support HTML5 video.

Caz absurd în Neamț. Un bărbat de 54 de ani, care a rămas fără un deget în urma unui accident de muncă, a fost transportat la spital fără degetul tăiat.

 

Pacientul a fost dus prima dată la Roman, unde medicii au decis să îl trimită la Iași. Dar ambulanța a uitat să ia și degetul.

Odată descoperită eroarea, o altă salvare l-a luat și a ajuns în același timp cu rănitul în Iași. Însă replantarea n-a mai fost posibila.

Bărbatul lucra cu un circular în curtea unei firme din localitatea Războieni. Din neatenție s-a rănit grav la o mână și a pierdut degetul mare.

Un echipaj de ambulanță a fost trimis la fata locului, dar nu se știe în ce condiții au găsit salvatorii degetul și nici cum l-au conservat până la spital.

Citește și
ambulanța
Inspector DSP bolnav de COVID-19, decedat în timpul unui transport cu ambulanța. Ce s-a întâmplat

Andreea Trifan, purtător de cuvânt Spitalul Roman: ”Pacientul din Neamț a ajuns la CPU Roman la ora 8.25, avea degetul într-o pungă cu puțină gheață, care deja se topise. Degetul deja se albise, dar medicul urgentist l-a pus în recipientul cu gheață pentru a ajunge în condiții cât mai bune la Iași”.

 

Degetul nu a mai putut fi pus la loc

 

Ambulanța chemată să transfere pacientul a ajuns la spitalul din Roman după 35 de minute de la solicitarea medicilor. A plecat însă doar cu omul spre Iași.

Andreea Trifan, purtător de cuvânt Spitalul Roman: ”În momentul în care asistenta de pe ambulanță a preluat pacientul, medicul urgentist i-a transmis să nu uite și recipientul cu degetul, dar posibil din aglomerație și agitație, aceasta a uitat să îl preia. La 10 minute un asistent din CPU și-a dat seama”.

În cele din urmă, pacientul și degetul amputat au ajuns în același timp la spitalul Sfintul Spiridon din Iași.

Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD Iași: ”Pacientul a venit în ambulanță și cu segmentul, respectiv degetul. Știm de la colegii de la Roman și de la pacient că a existat o preluare separată, de către două ambulanțe, a pacientului și a degetului, care era conservat și cele două ambulanțe s-au întâlnit”.

Cu toate acestea, degetul bărbatului nu a mai putut fi pus la loc. Rămâne de văzut acum dacă cei de la ambulanță au greșit sau nu. Managerul instituției nu a răspuns, până la această oră.

Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD Iași: ”Toate ambulanțele au pungi speciale de transport a părților amputate, există un fluid de conservare, care se află într-un prim recipient, într-o primă pungă, apoi acel recipient inițial se pune într-o pungă cu gheață”.

Polițiștii fac o anchetă, pentru a vedea dacă au fost respectate măsurile de securitate în muncă.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult