Omagiu adus campioanei olimpice Constantina Diță. Chipul său a fost pictat pe o clădire din Târgu Jiu
Your browser doesn't support HTML5 video.
Copleșită de emoții, Constantina Diță n-a putut să-și stăpânească lacrimile în momentul în care a văzut lucrarea.
Pictura o reprezintă pe Constantina Diță imediat după ce, în 2008, a reușit să câștige cursa din Beijing.
Constantina Diță, campioană olimpică: „Tot timpul am visat să ajung campioană olimpică. În orașul în care eu am crescut în performanță nu speram că o să fiu pe zidurile clădirilor din Târgu Jiu. Bineînțeles că e o onoare.”
Adrian Oniga, inițiatorul proiectului Strad'Art: „Pentru noi, doamna Diță este o inspirație. Și ne-am bucurat că am reușit să creăm o asemenea emoție la Târgu Jiu.”
Constantina Diță, campioană olimpică: „Încă am buletinul de Gorj și i l-am arătat domnului primar, niciodată nu voi schimba buletinul, chiar dacă sunt și cetățean american. România rămâne pentru mine țara mea de suflet.”
Campioana s-a reîntâlnit si cu primul sau antrenor, de care o leagă numeroase amintiri, dar și cu fosti colegi.
Mircea Zorilă, fostul antrenor al Constantinei Diță: „Venea la Târgu Jiu, făceam antrenamente și apoi pleca iar cu trenul. Seara pe la 10, 11, 12 ajungea acasă, făcea alergare și a trecut timpul.”
Ovidiu Niculescu, atlet, fost coleg al campioanei: „Tenacitatea o recomanda. Era un exemplu pe care nu știu dacă l-am mai întâlnit de atunci.”
Sportiva a dat si o tura de stadion, alaturi de localnici.
Localnică: „A fost o mare onoare să alerg alături de marea noastră sportivă și încă o dată se dovedește că mișcarea e sănătoasă și face bine tuturor.”
Constantina Diță a reușit să devină campioană olimpică la 38 de ani.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: omagiu , campioană olimpică , Constantina Dita
Dată publicare: 03-11-2022 08:07