Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ofertă inedită de cazare: 160 de euro pentru o cameră lângă grajdul poneiului. Culmea, sunt mai mereu doritori

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ofertă inedită, în Marea Britanie, pentru turiștii care caută să descopere viața la țară! Pot opta să doarmă într-o cameră învecinată cu... grajdul animalelor.

Cu alte cuvinte, oaspeții își petrec noaptea lângă „dormitorul” unui ponei, cu tot cu ocupantul de drept și mirosul specific!

Katharina Delling, corespondent RTL: „Dacă aș găsi pe altcineva în apartamentul închiriat sau în camera de hotel, probabil aș pleca imediat. Dar, în acest caz, lucrurile stau altfel, deoarece turiștii ajung aici tocmai pentru că în cameră se mai află și altcineva.”

Mai precis, un ponei pe nume Basil - sau.. Busuioc. Grajdul în care doarme Busuioc este legat de o cameră, oferită spre închiriere pe internet. O jurnalistă a venit din Germania ca să testeze experiența. A făcut cunoștință cu poneiul la sosire și a avut ocazia să îl scoată și la plimbare.

Dacă au chef să bea ceva la pub, oaspeții pot lua și poneiul cu ei. Busuioc e binevenit cam peste tot în sat. Și e foarte prietenos cu oamenii. Nici nu e de mirare. Interacționează cu turiștii de ani buni. Proprietara sa a avut ideea năstrușnică de a organiza o petrecere în pijamale la care Busuioc a fost invitatul special. A lansat provocarea pe internet și a avut un succes uriaș. Apoi, dat fiind entuziasmul generat, a început să închirieze camera lipită de grajdul poneiului.

Citește și
magar
Un măgar și doi ponei au oprit trenul Oradea - Cluj. Pasagerii au coborât să-i alunge de pe șine

Stăpâna e convinsă că afacerea profitabilă îi aduce bucurii și poneiului.

Brittany Sparham, stăpâna lui Busuioc: „Îi place (să primească atenție). Să fie mângâiat și scărpinat. E mai interesant să fie înconjurat de oameni decât să stea singuri pe câmp.”

-Sforăie?

-Cred se întâmplă să mai sforăie în unele nopți."

La finalul zilei, jurnalista și poneiul erau deja prieteni...

„Noapte bună, Busuioc!"

Noaptea nu a fost însă chiar bună...

Katharina Delling, corespondent RTL: „Din păcate, nu am știut că poneii dorm doar în reprize de câte 30 de minute, sau cel puțin acest ponei doarme în reprize de câte 30 de minute. Între momentele de somn, mănâncă, aleargă și sforăie. De aceea, și eu am dormit în reprize de câte 30 de minute."

Sunt detalii care trebuie luate în seamă, mai ales că o noapte de cazare la fermă nu este ieftină - costă în jur de 160 de euro.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult