”Mă vor omorî”. Tânăra saudită arestată în Bangkok s-a baricadat în hotel pentru a nu fi expluzată
Your browser doesn't support HTML5 video.
Acest eveniment a luat o turnură specială după uciderea recentă a jurnalistului Jamal Khashoggi la consulatul Arabiei Saudite din Istanbul şi o petiţie a fost lansată pe Change.org pentru a-i susţine cauza, relatează AFP, conform Agerpres.
"Le cer tuturor persoanelor care se află în zona de tranzit din Bangkok să protesteze împotriva expulzării mele", a scris luni Rahaf Mohammed Al-Qunun pe contul ei de Twitter.
Într-o înregistrare video postată pe aceeaşi reţea socială, ea a arătat cum s-a baricadat cu ajutorul unei mese în camera sa de hotel de la aeroport.
Ea urma să fie trimisă luni în Arabia Saudită, însă tânăra femeie se teme că va fi închisă când va ajunge în ţară.
"Sunt 100% sigură că mă vor omorî când voi ieşi dintr-o închisoare saudită", a declarat ea pentru AFP, cerând să se întâlnească cu oficiali ai Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).
Tânăra femeie pretinde că se află în tranzit pentru a cere azil în Australia unde, afirmă ea, dispune de viză. UNHCR a refuzat luni să facă orice comentariu. Ambasada Australiei nu a răspuns solicitărilor AFP.
Tânăra saudită de 18 ani şi-a acuzat familia că a închis-o timp de şase luni într-o cameră pentru că şi-a tăiat părul. Serviciile de imigraţie thailandeze au afirmat însă că tânăra încearcă să scape de o căsătorie aranjată.
Autortiăți: Tânăra nu va fi trimisă înapoi în ţară împotriva voinţei sale
Tânăra "nu va fi trimisă înapoi în ţară împotriva voinţei sale", au anunţat luni autorităţile thailandeze, relatează AFP.
"Dacă ea nu vrea să plece, nu va fi trimisă înapoi în ţară împotriva voinţei sale", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă şeful biroului thailandez pentru imigraţie, Surachate Hakparn, adăugând că ea se va întâlni luni, aşa cum a cerut, cu reprezentanţi ai Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).