O tânără s-a dezbrăcat și a făcut yoga în fața forțelor de ordine. Unde a avut loc momentul
Galerie foto
Momentul inedit a avut loc sâmbâtâ, când polițiștii se grupau pentru a evacua manifestanții. ”Atena dezbrăcată a apărut, iar băiețeii nu au știut ce să facă”, a scris reporterul Donovan Farley, care a publicat imaginile surprinse, pe Twitter.
Tânăra a părut că face mai multe mișcări de yoga, iar gestul ei a avut rezultatul dorit. Intervenția forțelor de ordine nu a mai avut loc.
Protestele din Portland au fost organizate aproape în fiecare zi, după moartea lui George Floyd, pe 25 mai. Conflictele dintre manifestanți și polițiști au fost numeroase.
Luna aceasta, un tânăr care ținea brațele ridicate a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost împușcat în cap de la mică distanță, cu un glonț de cauciuc.
De asemenea, agenți din mașini fără însemne au fost acuzați că ridică manifestanți de pe străzile din Portland, iar procuroul general al statului Oregon a dat în judecată Guvernul SUA pentru reținerea ilegală a acestora.