O tânără din Italia îşi vinde virginitatea ca să le cumpere părinţilor o casă. Cât cere
Galerie foto
Nicole, în vârstă de 18 ani, spune că a realizat cu doi ani în urmă cât de valoroasă este virginitatea ei şi a decis să obţină o sumă cât mai mare pe ea. „Aveam o relaţie cu un bărbat mai în vârstă, dar mă hotărâsem să îmi pierd viginitatea doar cu bărbatul pe care îl iubesc şi cu care mă voi căsători. El îmi spunea că vrea să stea cu mine toată viaţa, dar aveam doar 16 ani şi mă temeam, aşa că am decis să mă despart de el”, spune fata, care e fotomodel în timpul liber.
Cum avea nevoie de bani pentru a-şi urma visul de a studia economie la Cambridge, tânăra s-a uitat pe Internet şi a descoperit ce sume fabuloase cer alte fete pentru virginitatea lor. Ca urmare, a apelat la o agenţie specializată, Elite Models VIP, care are alte 4 virgine în portofoliu, însă Nicole este cel mai bine evaluată. Site-ul agenţiei susţin, de asemenea, că tinerele sunt verificate de medici înainte de licitaţie.
Licitaţia începe de la 1 milion de euro. „Sper să stâng suficienţi bani ca să-mi plătesc studiile, să-mi ajut ora şi familia şi să le cumpăr părinţilor mei o casă”, spune Nicole. Ea recunoaşte că se teme un pic, dar declară că are încredere, fiindcă „oricine cheltuieşte atât de mulţi bani pentru tine sigur e un om bun”.
Exisă şi câteva condiţii: dacă persoana care licitează suma cea mai mare nu e pe placul lui Nicole, tânăra are voie să îl aleagă pe următorul ofertant. Ea spune că nu le-a dezvăluit nimic părinţilor, de teamă că îi va „distruge”, aceştia fiind foarte stricţi, dar la un moment dat o să le spună adevărul.