O tânără care și-a smuls ochii singură, sub influența drogurilor, a primit o proteză oculară: „Am fost atât de încântată”
Presa americană relatează despre cazul șocant al lui Kaylee Muthart. Femeia în vârstă de 20 de ani și mamă a rămas oarbă după ce și-a scos singură ochii pe 6 februarie.
Medicii susțin că aceasta se afla într-o stare severă de halucinație după ce consumase metamfetamină contaminată cu alte substanțe, relatează New York Post.
„Drogurile îți amplifică temerile și credințele. Am crezut că trebuie să-mi scot ochii pentru a supraviețui și a salva lumea. Am fost atât de încântată când le-am primit. Voiam doar să par mai normală în fața lumii din jurul meu”, a povestit ea.
Martorii au povestit că au văzut-o pe victimă mergând pe stradă cu un glob ocular în mână și că se lupta cu cei care i-au sărit în ajutor.
A fost dusă de urgență la spital, unde s-a aflat sub ingrijire medicală, însă a ajuns permanent oarbă.
După incident, ea a primit o pereche de proteze oculare de la un medic din Greenville.
Iubitul ei, în vârstă de 42 de ani, a declarat că l-a emoționat foarte tare gestul doctorului.
„Nu a fost niciodată diferită pentru mine, dar știu că și-a dorit asta de foarte mult timp și sunt atât de fericit că a reușit. Am simțit atât de multă bucurie, dragoste și apreciere. Îi mulțumesc lui Dumnezeu. Dacă ea e fericită și eu sunt fericit. Este o persoană optimistă, dar asta a făcut-o și mai fericită. A fost incredibil să pot privi în ochii ei”, a spus el.
După intervenția reușită, tânăra a luat legătura și cu mama ei, pentru a-i arăta noul său „look”.
„A plâns și ea ca și mine. Este atât de fericită pentru mine și pentru acest nou capitol din viața mea. Înainte de cină, m-am machiat și a fost pentru prima dată de când mi-am pierdut vederea. A fost un moment special”, a mai spus tânăra.
În ultima perioadă, fata a reușit să facă diverse activități casnice fără a avea nevoie de ajutor din partea altei persoane, precum gătitul și spălatul hainelor.
Aceasta urmează să primească și un câine ghid pentru nevăzători și plănuiește să termine liceul și să urmeze o facultate.