O prostituată din Cernavodă a strâns 987 de amenzi în 7 ani. Suma uriașă pe care o datorează statului
O femeie din Cernavodă a reușit în decursul a șapte ani, între 2007-2014, să strângă nu mai puțin de 987 de amenzi neachitate în valoare totală de 497.785 lei, acordate pentru practicarea celei mai vechi meserii din lume, scrie Replica de Constanța.
Primăria Cernavodă a sesizat instanța în vederea înlocuirii amenzilor contravenționale cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Din înscrisurile înainte de primărie a rezultat că femeia a fost sancționată, în perioada 2007-2014, printr-un număr de 987 de procese verbale de contravenție cu amenzi în sumă totală de 497.785 lei.
Maxim 300 de ore de muncă, indiferent de suma datorată
Întrucât primăria nu are ce să execute silit a cerut instanței să oblige prostituata la muncă în folosul comunității. Maximul permis de lege în acest sens este de 300 de ore, indiferent de suma datorată.
”Luând în considerare gravitatea faptelor pentru care a fost sancționată și numărul foarte mare al sancțiunilor aplicate, care dovedesc perseverența acesteia în încălcarea normelor de conviețuire socială, dar și dezinteresul manifestat ulterior pentru achitarea amenzilor, instanța va stabili durata maximă a măsurii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității prevăzută de dispozițiile legale anterior enunțate”, a decis Judecătoria Medgidia. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.