O fetiță de 9 ani a dat în judecată un cor de băieți din Berlin. Ce reclamă
În cei 554 de ani de existență, acest cor de băieți, unul dintre cele mai apreciate din Germania, nu a primit în rândurile sale nici măcar o fată, notează Metro.
Avocata copilei a susținut că aceasta a cântat de-a lungul timpului în mai multe coruri. Ea a vrut să participe la audiții în 2016 și 2018, dar nu i s-a dat această oportunitate. În decembrie, decanul Universității de Artă, de care aparține corul de băieți, i-a scris fetei că „o fată nu va cânta niciodată într-un cor de băieți”. Totuși, fata a fost invitată la o audiție în luna martie. Atunci a fost respinsă pe motiv că nu are motivația și talentul pentru a se alătura vreunuia dintre cele 11 grupuri ale corului.
Mama fetiței, care a înaintat plângerea în numele ei, susține că refuzul este unul discriminatoriu și încalcă dreptul la oportunități egale, deoarece fiica sa nu va beneficia de pregătire la același standard într-un cor de fete.
În fața instanței, reprezentanții corului au susținut că fata ar fi fost primită dacă ar fi avut un talent extraordinar, dacă ar fi avut motivația necesară și dacă vocea ei ar fi atins anumite standarde.
Procesul a stârnit ample dezbateri în Germania. Tradiționaliștii sunt de partea corului, susținând că primirea fetelor ar pune capăt unei tradiții de sute de ani. Alții, în schimb, susțin că nu este vorba despre o tradiție în cultura muzicală ce trebuie păstrată, ci de o normă pur religioasă ce impune femeilor să stea tăcute în biserică și care, în 2019, ar trebui ignorată complet.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!