O femeie a strâns 1 milion de euro de la stat, după ce a mințit că este oarbă și nu poate merge. Ce a făcut cu toți banii
Femeia, în vârstă de 65 de ani, a declarat că este oarbă și că are nevoie de scaun de rotile pentru a se deplasa. Autoritățile au descoperit că totul era o înșelătorie după ce au prins-o în timp ce conducea, se plimba și citea un ziar, transmite Metro.
Prin această metodă, timp de 15 ani ea a primit ajutor de la stat.
Când a fost prinsă, ea ar fi spus că se simte ușurată că s-a descoperit acest lucru și a susținut că ar fi dat acești bani persoanelor nevoiașe.
Totodată, a recunoscut că o parte din sumă a cheltuit-o pentru numeroase vacanțe, tratamente cosmetice și haine.
În urma faptelor sale, femeia a fost condamnată la aproape patru ani de închisoare.
În urma unor cercetări, s-a mai descoperit și faptul că în copilărie, femeia a fost supusă mai multor abuzuri, care ar fi lăsat-o cu traume. Drept urmare, aceasta a fost diagnosticată cu tulburare de stres post-traumatic și tulburare disociativă a identității, încercând să adopte diferite personalități.