O „perlă” a litoralului revine în circuitul turistic. Palatul Regal din Mamaia va fi restaurat cu fonduri europene
Your browser doesn't support HTML5 video.
Palatul, unde Regina Maria își petrecea vacanțele de vară, a trecut din nou în proprietatea statului, după ce fusese cumpărat de peste 20 de ani de o societate privată. Când va fi gata, va fi introdus în circuitul turistic. Monumentul istoric este în mare parte distrus. După ani de zile în care Palatul Regal din Mamaia s-a plimbat, în hârtii, între proprietatea privată și cea a statului, clădirea monument istoric a fost trecută în aceste zile în administrarea Ministerului Culturii. Transferul imobilului s-a realizat la o valoare de aproape 6 milioane de lei, iar fondurile au fost asigurate de minister și de Guvern. În perioada în care Palatul Regal era bijuteria litoralului românesc, aici era grădina Reginei Maria, cu vedere frontală spre mare. Gazonul era tuns, aleile erau pietruite și existau tufe cu trandafiri. Acum totul este într-o stare avansată de degradare, iar curtea este plină de gunoaie și buruieni. Palatul Regal din Mamaia a fost ridicat în perioada 1924-1926, după planurile unui arhitect italian, cu puțin timp înainte de construcția Castelului din Balcic, unde regina s-a mutat ulterior. Se spune că Regina Maria s-a îndrăgostit de Mamaia după ce a făcut o plimbare pe plajă. Diana Slav, ghid turistic: „Aici își făcea vacanțele în copilărie Regele Mihai și nu numai Regele Mihai. Aici au fost câteva vizite și de la alte familii regale din Europa. A fost ridicată într-un stil românesc, dar cu niște mici influențe." În perioada comunistă, clădirea, care are 30 de camere, a funcționat ca restaurant pentru turiștii străini, iar în anul 2003 a fost privatizată. Însă, în ultimele două decenii, a ajuns o ruină. Acum, geamurile sunt sparte, pereții desenați cu graffiti, iar din acoperiș lipsesc bucăți. Dacă va fi restaurată, ar putea fi un punct important pe harta turistică a litoralului. Cristian Barhalescu, președinte ANAT sus-est: „Mamaia ar avea încă un punct de atracție care ar genera interes pentru turiști să petreacă măcar jumătate de zi sau câteva ore în care să vadă puțin din istoria familiei regale." Vergil Chitac, primarul Constanței: „Eu îmi doresc de mult ca orașul ăsta, pe lângă turismul estival, să aibă și un turism cultural și ecumenic. Turismul ăsta cultural este un concept relativ nou, dar utilizat de câțiva ani în Uniunea Europeană”. Între timp, Castelul Balcic din Bulgaria, construit tot de Regina Maria, atrage sute de mii de vizitatori anual, mai ales români.