Numărul supușilor români internați în timpul Primului Război Mondial, dublu față de cel al civililor din țările inamice

Primul Război Mondial
Shutterstock

Institutul de Studii Sud-Est Europene a explicat luni, printr-o postare pe Facebook, cum a fost percepută loialitatea populației cosmopolite a Dobrogei, în timpul Primului Război Mondial.

„Potrivit statisticilor păstrate în arhivele militare, autoritățile române au decis să interneze, în perioada august 1916 – aprilie 1918, aproape 38.000 de civili. Această decizie (aplicată anterior și de alte state beligerante) a fost justificată prin nevoia de a limita proporțiile spionajului străin. „Văzând că foarte multă lume și pretutindeni se vorbește și scrie în limbi străine”, mijloc prin care „pot scăpa unei supravegheri mai de aproape acei care ar conlucra împotriva intereselor țării”, autoritățile militare au instituit folosirea exclusivă a limbii române, în public și în privat. Trei sunt categoriile de civili internați de către autoritățile române: cei care aveau cetățenia statelor inamice, cei care aveau cetățenia română și cei care încă nu reușiseră să o obțină. Numărul supușilor români internați (23.274) a fost aproape dublu față de cel al civililor proveniți din țările inamice (13.803). Cei mai numeroși dintre supușii români internați erau etnicii bulgari (peste 60%) și cei turci (aproape 15%)”, se arată în postarea Institutului de Studii Sud-Est Europene.

Articol recomandat de sport.ro
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
Citește și...
Un spital a fost evacuat după ce un bătrân a venit la Urgențe cu un obuz în partea dorsală. Proiectilul era din Marele Război
Un spital a fost evacuat după ce un bătrân a venit la Urgențe cu un obuz în partea dorsală. Proiectilul era din Marele Război

Medicii dintr-un spital din Franța au rămas șocați după ce un bărbat a ajuns la Urgențe cu un proiectil din Primul Război Mondial înfipt în rect.

Ucrainenii trag cu tot ce au: Soldații Kievului folosesc o mitralieră din Primul Război Mondial (Foto & Video)
Ucrainenii trag cu tot ce au: Soldații Kievului folosesc o mitralieră din Primul Război Mondial (Foto & Video)

Forțele ucrainene își dovedesc încă o dată ingeniozitatea. O înregistrare video arată cum este folosită pe front o mitralieră din Primul Război Mondial.

Proiectile din Primul Război Mondial, descoperite în Argeș. Ce trebuie să faci dacă găsești muniții neexplodate
Proiectile din Primul Război Mondial, descoperite în Argeș. Ce trebuie să faci dacă găsești muniții neexplodate

Două proiectile perforante de calibrul 75 mm, trecute prin gura de foc și cu proveniența din Primul Război Mondial, au fost descoperite la ieșire din municipiul Curtea de Argeș, spre Tigveni.

Bombă din Primul Război Mondial, găsită de un localnic din Argeș. Explozibilul, preluat de echipajele ISU
Bombă din Primul Război Mondial, găsită de un localnic din Argeș. Explozibilul, preluat de echipajele ISU

Echipajul pirotehnic al ISU Argeș a intervenit în localitatea Cepari pentru a ridica o bombă din Primul Război Mondial găsită de un localnic.

Reacții după ce Musk a spus că tancurile sunt „o capcană a morții”: „Ucraina a semnat un contract pentru tancuri cu Tesla”
Reacții după ce Musk a spus că tancurile sunt „o capcană a morții”: „Ucraina a semnat un contract pentru tancuri cu Tesla”

Miliardarul Elon Musk a fost ironizat pe Twitter după ce a scris că tancurile folosite în războiul din Ucraina arată ca Primul Război Mondial, fiind în continuare folosite tancuri, considerate „o capcană a morții” de către miliardar.

Recomandări
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”

După mai bine de 25 de ani de negocieri, controversatul acord comercial dintre Uniunea Europeană și blocul „Mercosur” a fost aprobat, în ciuda furiei fermierilor și a opoziției vehemente a Franței.

Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”
Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”

Forțele aeriene ale Elveției au reacționat pentru Știrile PRO TV în legătură cu episodul în care două dintre avioanele sale de luptă F/A-18 au escortat pentru pțin timp care aeronava Spartan a MApN, care îl transporta pe președintele Nicușor Dan.

Protestatarii anti-guvernamentali din Iran cer „libertate” și „moarte dictatorului”. Cum a răspuns regimul condus de Khamenei
Protestatarii anti-guvernamentali din Iran cer „libertate” și „moarte dictatorului”. Cum a răspuns regimul condus de Khamenei

Liderul suprem al Iranului atacă protestatarii anti-guvernamentali, după aproape două săptămâni de demonstrații în întreaga țară.