Conturile Netflix nu vor mai putea fi împărțite cu prietenii și rudele. Mesajul primit de mulți utilizatori
Compania încearcă să oprească fenomenul de împărțire a contului cu alte persoane care nu locuiesc în aceeași gospodărie cu proprietarul abonamentului, scrie BBC. Unii utilizatori din Marea Britanie au raportat că în momentul în care au accesat platforma de streaming le-a apărut un mesaj în care scria: „Dacă nu locuiți împreună cu proprietarul acestui cont, aveți nevoie de propriul dvs. cont pentru a vă uita în continuare (la filme și seriale)”. Aceștia au fost apoi rugați să introducă un cod trimis prin SMS sau e-mail proprietarului contului.
CITEŞTE ŞI: Românii vor avea carduri electronice de identitate. Ce se întâmplă cu cei care nu vor “buletin cu cip”
Potrivit unui purtător de cuvânt al companiei, „acest test este conceput pentru a se asigura că persoanele care utilizează conturile de pe Netflix sunt autorizate să facă acest lucru”. Netflix încearcă să împiedice utilizatorii neeligibili, deși nu este clar câte persoane folosesc platforma încălcând politicile companiei. Platformele de streaming , precum Netflix, HBO Go, Amazon Prime și Disney+, permit utilizatorilor să creeze mai multe profiluri în cadrul aceluiași cont, însă doar dacă locuiesc în aceeași gospodărie cu proprietarul abonamentului.