Fostul "cel mai gras om din lume" riscă închisoarea. Ce a făcut, profitând de starea sa
Galerie foto
Paul Mason, care are acum 222 de kilograme, este acuzat că ar fi ascuns în scooter produse în valoare de 225 de dolari şi că ar fi plecat cu ele. El ar fi ascuns parfumuri, încărcătoare de telefon, produse aftershave şi căşti audio pentru telefon dintr-un magazin Walmart.
Bărbatul a avut cândva 444 de kilograme, la un moment dat fiind nevoie de un stivuitor pentru a fi scos din casă. Ulterior, a scăzut în greutate până la 120 de kilograme, pentru a urca din nou până la 222 de kilograme, ca urmare a despărţirii de logodnica sa.
Sursă foto: Paul Mason Facebook
"A pus înapoi greutate încercând să facă faţă ruperii relaţiei şi depresiei. Dependenţa de mâncare a pus stăpânire pe el", a declarat David Pounds, producătorul unui documentar TV ce-l are pe Paul Mason în rolul central.
"Iar acum este acuzat de furt. Paul a mai avut plase de siguranţă în trecut, dar acum nu mai există nimic care să-l prindă", a mai declarat producătorul, citat de The Metro.
El nu este, însă, la primul episod de acest gen. Potrivit The Telegraph, în 1990, atunci când lucra în serviciul poştal, Paul Mason a fost închis pentru furtul de bani din scrisori.
Paul Mason urma să se ducă înapoi în Marea Britanie, pentru o operaţie de înlocuire a genunchiului şi o alta pentru a-i fi reperată membrana stomacului. Operaţiile vor trebui să fie, însă, amânate pentru a se putea prezenta la termenul de judecată.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: The Telegraph, Metro
Etichete: Marea Britanie , magazin , furt , produse , acuzatii
Dată publicare: 03-11-2018 12:47