Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Motivul pentru care 15 oi au fost înscrise la școală, în Franța

Părinţi dintr-un sat din Franța, situat la poalele Alpilor, au înscris în mod simbolic 15 oi la o şcoală primară pentru evitarea închiderii unei clase din cauza numărului insuficient de şcolari.

Ineditul eveniment s-a petrecut în localitatea Crets en Belledonne, unde elevii "Saute-Mouton", "Baaaaah-Bęte" şi "Panurge", printre alţii, au fost incluşi pe listele şcolare.

Şcoala a admis în luna martie faptul că una dintre cele 11 clase ale sale va fi închisă la începutul anului şcolar după o uşoară reducere a numărului de elevi, de la 266 la 261.

"Aici sunt copii în dificultate, însă educaţia naţională nu este preocupată de argumentele din teren, ci doar de cifre'', a declarat Gaëlle Laval, membră a unei organizaţii de părinţi şi una dintre organizatorii evenimentului, informează Agerpres.

Marţi dimineaţă, un fermier a intrat în şcoală cu aproximativ 50 de oi însoţite de câinele său, iar cincisprezece dintre acestea - cu certificate de naştere - au fost înscrise "oficial", în prezenţa elevilor, a părinţilor şi a cadrelor didactice.

Citește și
Grindina a provocat pagube uriașe
Grindina a provocat pagube uriașe: "Nu mai avem nimic". Sistemul antigrindină, criticat

 

 

''Cu aceasta nu ar trebui să mai avem închiderea'' clasei, a declarat zâmbind organizatoarea, care a recunoscut că ''a apelat la umor pentru a mobiliza oamenii'' şi pentru a evita această situaţie ''mizerabilă'' în şcoala în care primăria a investit mult în ultimii ani ani.

Părinţii elevilor au subliniat de asemenea faptul că, în cazul închiderii, celelalte clase vor fi supraîncărcate.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult