Metodele simple prin care putem face economie de energie. Cât consumă un simplu frigider
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Pe piață există aparatură performantă care ne ajută să facem economie de energie, de exemplu.
Ca să ne dăm seama cât consumă electrocasnicele din casă, este suficient să citim eticheta lipită pe fiecare în parte, care indică puterea. De exemplu, un frigider cu clasa energetică C va avea un consum de peste 380 kwh pe an, în timp ce unul cu o eficiență energetică mare, de clasa A+ va consuma aproape 180, cu 200 de kwh mai puțin. Noile electrocasnice apărute pe piață urmăresc să aibă o eficiență energetică și mai mare. Electrocasnicele inteligente nu numai că ne fac viața mai ușoară, ci și mai ieftină în timp.
Astfel de electrocasnice pot fi controlate de la distanță prin aplicații mobile. Le putem programa la ora la care dorim, iar un alt avantaj este consumul mai redus de energie.
De exemplu, o priză inteligentă. Cu ajutorul aplicației mobile o putem controla și putem să vedem consumul în timp real. Costă 65 de lei.
„În momentul de față îi dăm start, priza a pornit, putem să punem timer pe ceea ce consumăm în priză, să funcționeze un anumit interval, 2-3-4 ore, până la 12 ore și putem să vedem tot în aplicație consumul ce-a fost consumat din priză”, a explicat reprezentantul unui magazin.
Tot de la distanță putem controla aparatele de aer condiționat. Nu mai trebuie să-l pornim dimineata, când plecăm la serviciu, ca să găsim răcoare în casă atuci când ne întoarcem. Îl putem porni doar o oră înainte. Mașinile de spălat moderne vin cu aceeași funcție - putem seta diferite programe de spălare. Iar cuptoarele inteligente pregătesc mâncarea printr-o simplă apăsare de buton. „Putem să vedem de la distanță stadiul în care este mâncarea, putem să pornim sau să-l oprim de la distanță. Consumul energetic este cel mai mic de pe piață. Aspiratoarele robot, avem conexiune între plite și hote. Mai avem espressoarele, care pot fi controlate de la distanță. Putem programa spre exemplu cafeaua să fie gata dimineața când ne trezim să o servim direct caldă”, a explicat un alt reprezentant.
În prezent un aparat de aer condiționat de ultima generație costă de la 1.700 de lei, în timp ce unul normal este 1.500. În cazul aparaturii premium, prețul crește, e adevărat. Cel mai ieftin cuptor care poate fi controlat prin aplicație costă 7000 de lei.