La un pas să rămână paralizată pe viață după un gest banal. ”Mi s-a spus să-mi iau adio”
Galerie foto
La o lună după ce a folosit pensula, Jo Gilchrist a început să se plângă de dureri de spate, informează The Sun. După un control medical amănunțit, Jo, mama unui copil de trei ani, a descoperit că s-a infectat cu un virus printr-o leziune pe care o avea pe față. După ce a fost internată, doctorii i-au spus că va rămâne paralizată de la piept în jos și nu va mai putea merge niciodată. Într-un interviu, femeia a oferit mai multe informații despre experiența prin care a trecut. „Am aflat că am cea mai periculoasă formă de stafilococ. A trecut prin tăietura pe care o avem pe față, prin tot corpul și a ajuns în măduva spinării. În momentul în care am fost dusă la spital, aproape că mi s-a spus să-mi iau adio. Mi-au spus și că nu o să mai pot merge vreodată și le-am spus că nu, că nu aici se termină povestea mea”, a spus femeia.
Jo a suferit și o intervenție de urgență pe măduva spinării. Cu toate acestea, femeia și-a recăpătat mobilitatea după un an de fizioterapie și exerciții. La scurt timp după ce a putut merge din nou, Gilchrist a apărut la o emisiune împreună cu fiul său. „După multe ședințe de fizioterapie dure și datorită ambiției mele am ajuns aici. Anul viitor o să mă vedeți că vin aici și alerg”, a mai spus ea. Jo Gilchrist i-a mulțumit fiului ei pentru succesul de care a avut parte, declarând că băiatul a fost motivația ei.
Sursa: The Sun
Etichete: infectari , femeie , machiaj , paralizie , stafilococ
Dată publicare: 20-08-2019 15:43