Jurnalista care a pretins că e însărcinată pentru 60 de dolari. ”Nu mi s-a părut jenant”
Jurnalista Rebecca Andrews a recurs la un gest bizar pentru a scăpa de taxele de aeroport pentru bagajele. Femeia a înscenat o sarcină pentru a plăti o sumă mai mică.
”Am decis să înscenez o sarcină, pentru că așa ar fi fost cel mai credibil. Însă nu cred că a fost cea mai reușită idee – corpul unei femei poate da viață. Însă în acest fel am vrut să economisesc 60 de dolari”, a spus Rebecca, potrivit CNN.
Însă femeia și-a prins și laptopul la spate, iar când a trecut prin porțile de securitate, ”planul” său a fost demascat, fiind ulterior nevoită să plătească taxa de 60 de dolari.
”Nu mi s-a părut deloc jenant. Ba chiar m-a făcut să mă simt bine”, povestește Rebecca.
Femeia spune că nu este pentru prima dată când recurge la această metodă, însă motivul pentru care a fost prinsă acum a fost pentru că s-a gândit să ”își pună și laptopul la spate”.
”Consider că o femeie poate face absolut ce vrea ea cu corpul său, inclusiv să pretindă că este însărcinată”, a mai spus Rebecca.
View this post on InstagramWhen you don’t want to pay the excess for overweight carry on #travelhack #flighthacks #getpreg
A post shared by Rebecca Andrews (@thebecandrews) on Oct 24, 2019 at 9:07pm PDT
Sursa: CNN
Dată publicare: 29-10-2019 21:09