Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Furnizarea căldurii în București, în 2022. La ce temperaturi se dă drumul la căldură

În București, cei mai mulți dintre locuitori depind de încălzirea centralizată, iar atunci când vremea se răcește, oamenii se întreabă când vor primi căldură în calorifere.

După falimentul companei RADET, Termoenergetica a devenit principalul furnizor de apă caldă și încălzire în sistem centralizat. Compania furnizează caldură și apă caldă pentru  8.091 de blocuri de locuinţe, 74 de cămine şi 313 de case.

Temperatura la care va începe furnizarea căldurii

Chiar dacă oamenii încep să simtă frig în apartamente, căldura este furnizată în funcție de temperatura de afară. Astfel, potrivit hotărârii nr. 425/1994, privind furnizarea și utilizarea energiei termice, bucureștenii vor avea căldură în calorifere, dacă timp de trei nopți consecutiv, între orele 20:00-6:00 se vor înregistra temperaturi de +10 grade Celsius sau mai puțin.

Pe de altă parte, căldura se oprește după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depășește +10 grade Celsius, între orele 20:00-6:00.

În 2021, bucureștenii au primit căldură în octombrie

În 2021, bucureștenii au primit căldură pe 12 octombrie.

Citește și
facturi
Cum sa nu ajungi sclavul facturilor la iarna. Alternative eficiente pe bani mai putini

Inițial doar 80% dintre apartamente au fost încălzite, pentru că au existat asociații de proprietari care nu au dorit căldură sau erau în desfășurare lucări la rețeaua secundară, iar acest lucru a întârziat furnizarea agentului termic.

Vremea în luna noiembrie

Meteorologii au anunțat că în a doua jumătate a lunii noiembrie, vremea se va răci considerabil, iar probabilitatea de apariției a ploilor va fi ridicată la nivelul întregii țării.

În Muntenia, În a doua parte a lunii noiembrie, vremea se va răci semnificativ, iar mediile maximelor din timpul zilei se vor situa în preajma a 5...6 grade. În ultima săptămână din lună, temperaturile maxime vor crește din nou spre medii de 10...11 grade, valori apropiate de normele perioadei.

În ceea ce privește temperaturile nocturne, acestea vor oscila în general între 1 și 3 grade.

Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată în intervalul 17-22 noiembrie.

În vestul țării, pe timpul zilei se vor înregistra între 7 - 8 grade Celsius, valori normale pentru această perioadă, iar noaptea minimele vor fi între 3 - 4 grade Celsius.

În Transilvania, temperaturile maxime se vor situa în jurul a 8 - 9 grade Celsius, iar cele minime vor coborî până la pragul înghețului.

În Moldova, maximele acestei perioade vor fi în jurul a 12 grade Celsius, cele mai ridicate din țară, iar minimele vor coborî sub pragul dezghețului, până la -4 grade. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult