Fotografia în care apar 2 prietene a scos la iveală secrete ținute ascunse din 1997
Michele Soloman avea 17 ani, în ianuarie 2015, atunci când era în ultimul an la un liceu din Carpe Town. Atunci a auzit că în școală a venit Cassidy Nurse, o fată cu care seamănă foarte mult la înfățișare.
La un moment dat, cele două s-au întâlnit pe coridorul liceului, iar atunci au simțit ”o conexiune ciudată”. În scurt timp, s-au împrietenit și au devenit foarte apropiate. Cum era de așteptat, cele două au făcut o fotografie împreună, iar toată lumea a observat asemănarea dintre ele, potrivit The Sun.
Părinții lui Cssidy au întrebat dacă Michele a fost născută pe data de 30 aprilie 1997, iar din acel moment s-a aflat că ea a fost una dintre cei 3 copii care au fost furați din spital, când aveau numai 3 zile. Toate aceste speculații au fost confirmate ulterior de testele ADN, care au demonstrat că cele două prietene erau, de fapt, surori gemene.
La scurt timp, femeia care a crescut-o pe Michele a fost arestată. ”Acest lucru mi-a frânt inima. Aveam nevoie de ea. Voiam să o întreb ”de ce”. Voiam să știu ce s-a întâmplat”, a spus Michele.