Festivalul roșiei a strâns multă lume, la Timișoara. Tomata verde e deosebit de dulce, în ciuda aparențelor
Your browser doesn't support HTML5 video.
La Timișoara, un festival de profil a adunat, weekendul trecut, diverse sortimente, spre bucuria pofticioșilor.
„Acesta a obținut locul doi la Festivalul Tomatelor de la Bruxelles, în urmă cu patru ani”, explică o producătoare agricolă.
Peste 100 de soiuri de roșii au putut fi degustate la festivalul Părădaiselor, organizat de Universitatea de Științele Vieții din Timișoara. Un legumicultor din Caraș-Severin se mândrește cu diverse sortimente.
Ovidiu Moatăr, legumicultor: „Este un albengan roșu cu negru, care este foarte cărnos, foarte zemos și are foarte puține semințe. Astea sunt foarte bune în horeca, pentru a le băga la cuptor cu diferite ierburi aromatice”.
O producătoare din Timiș a venit la târg cu roșii „inimă de bou”. A primit semințele de la bunica ei și a extins cultura în timp.
„Aici este o tomată în secțiune. În momentul în care o tai, îi vezi striațiile roșii”, explică ea.
Loc a fost și pentru aceste tomate verzi, care par necoapte.
Denisa Pricop, legumicultoare: „Luccky Tiger, un soi deosebit de dulce. Oamenii sunt reticenți în ceea ce privește tomata verde.”
Vizitatorii nu au lipsit, fiind atrași de mirosul și gustul soiurilor expuse.
Cliente: „Sunt diferite de ceea ce am avut noi până acum, din bătrâni”.
(...)
„Foarte interesante la gust, aromate”
Cumpărător: „Asta mi s-a părut un gust foarte interesant, nemaiîntâlnit deocamdată la o roșie”.
Oamenii au putut încerca și preparate cu specific, cum ar fi zeama de părădaici.
Ionică Prohab, producător: „Se folosește puțin ulei, câțiva căței de usturoi, sare și suc de roșii, și, bineînțeles, tăiețeii.”
„Ca la mama acasă. E puțin sărată, așa acrișor”, remarcă un client..
În ultimii patru ani, românii au mâncat mai puține tomate, arată datele INS. Consumul anual a scăzut la noi în țară de la peste 41%, cât a fost în 2020, la aproape 36%, cât a fost în 2022.”
Câteva dintre roșiile expuse sunt în stadiul de cercetare. Le vom vedea pe piață în următorii 5 ani, după ce sunt recunoscute de autorități.