Episcopul Huşilor, Ignatie, infectat cu COVID-19. În ce stare se află prelatul
Prelatul a prezentat simptome specifice infectării cu noul coronavirus, a efectuat testul şi apoi s-a autoizolat până la aflarea rezultatului, potrivit Agerpres.
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui au demarat o anchetă epidemiologică, urmând să stabilească o serie de măsuri.
Potrivit site-ului Episcopiei Huşilor, în după-amiaza zilei de luni, în ajunul Sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, Episcopul Huşilor a săvârşit slujba Vecerniei Mari şi a Litiei în Parohia Bârzeşti, Protopopiatul Vaslui. Cu prilejul vizitei pastorale la Bârzeşti, Ignatie a sfinţit şi izvoarele de apă captate la marginea localităţii, precum şi casa de prăznuire a parohiei.
Încă de la debutul pandemiei COVID-19, Ignatie a iniţiat mai multe campanii de strângere de fonduri şi echipamente medicale pentru spitalele din judeţul Vaslui.
De asemenea, la acel moment, ierarhul a îndemnat oamenii să respecte recomandările primite de la medici, dar şi să fie mai atenţi, mai disciplinaţi cu ei înşişi şi a transmis că "putem folosi momentele dificile prin care trecem în viaţă pentru a ne repoziţiona faţă de propriul suflet şi faţă de ceea ce dă valoare vieţii".
Episcopul Huşilor a precizat, totodată, în contextul crizei generate de răspândirea coronavirusului, că "ne este frică de faptul că vor fi închise bisericile, pentru că încă nu am zidit consistent şi conştient biserica din inimile noastre", susţinând că "din fericire, 'epidemiologia' nu va distruge Ortodoxia".
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!