Elton John a depus mărturie prin videoconferinţă în procesul lui Kevin Spacey de la Londra
În procesul care se judecă la Southwark Crown Court din Londra, Spacey, în vârstă de 63 de ani, a pledat nevinovat la 12 capete de acuzare de natură sexuală, pe care le-ar fi săvârşit împotriva a patru bărbaţi în Marea Britanie în perioada 2001-2013, conform Agerpres.
Presupusele agresiuni au avut loc într-o perioadă când actorul lucra şi trăia în Marea Britanie şi deţinea, din 2003, funcţia de director artistic al teatrului Old Vic din Londra.
Cei patru acuzatori au spus că Spacey i-a pipăit agresiv, iar unul dintre reclamanţi a povestit că a fost agresat sexual în timp ce adormise în apartamentul lui Spacey, acuzaţie pe care actorul a catalogat-o săptămâna trecută ''complet falsă şi deranjantă''.
Kevin Spacey, care deţine două statuie Oscar în portofoliu, l-a chemat martor pe Elton John, iar cântăreţul englez a depus mărturie prin videoconferinţă de la Monaco.
John a fost întrebat despre participarea lui Spacey la o petrecere extravagantă găzduită de cântăreţ la începutul anilor 2000. Pe drumul spre această petrecere, unul dintre acuzatori spune că, pe când se afla la volanul unei maşini, a fost agresat sexual de Spacey atât de agresiv, încât era aproape să facă un accident.
John a spus că Spacey a petrecut noaptea de după eveniment la locuinţa contăreţului şi a soţului acestuia, situată în Windsor, adăugând: ''Nu-mi aduc aminte să mai fi venit în vizită ulterior''.
Cântăreţul a fost de asemenea întrebat de procuroarea Christine Agnew în legătură cu o fotografie, făcută câţiva ani mai târziu, în care reclamantul apare în faţa unui teatru din Londra, în timp ce John tocmai pleca de la un eveniment desfăşurat acolo.
John a spus că nu-l recunoaşte pe bărbat întrucât la astfel de evenimente era ''mereu o cursă nebună'' să ajungă la maşină din cauza fotografilor care se aflau afară.
''Putea fi chiar regina şi tot n-aş fi observat'', a spus el.
Soţul lui Elton John, David Furnish, a depus de asemenea mărturie prin videoconferinţă din Monaco spunând că Spacey a participat o singură dată, în 2001, la petrecerea pe care cuplul o organizează anual la reşedinţa lor, cu câţiva ani mai devreme decât susţine unul dintre acuzatori în mărturia lui.
Furnish a spus că a vorbit uneori cu reclamantul, pe care l-a descris ca o ''persoană foarte prietenoasă, amabilă, calmă''.
''Puteai mereu să faci glume cu el'', a spus Furnish. ''E o persoană bună, amuzantă, fermecătoare''.
Reclamantul a declarat că avansurile sexuale pe care i le-a făcut Spacey l-au făcut să simtă o stare de rău fizic, în timp ce actorul a spus că s-au bucurat de o relaţie consensuală, ''romantică''.
Furnish a declarat în cadrul mărturiei sale că îşi aduce minte că l-a întrebat pe reclamant ''ce mai face cel mai frumos şofer din Londra?'' adăugând că ''acesta nu era incomodat de astfel de schimburi de replici''.