Efectele negative ale vremii neobișnuit de calde. Ghioceii au răsărit într-o comună din Gorj
Your browser doesn't support HTML5 video.
În sud, termometrele vor indica și 18 grade Celsius. Asta nu înseamnă că scăpăm de iarnă. După un interval de două săptămâni, gerul se întoarce.
În localitatea Horăști din județul Gorj, temperaturile ridicate din ultima perioadă au grăbit ghioceii. Și mai grav, vișinii și piersiciii au înmugurit mult prea devreme.
Hărțile realizate din satelit suprind valul neobișnuit de căldură care cuprinde întreaga țară. Pe regiuni, cel mai cald va fi în sudul țării, în Muntenia și Oltenia, unde în următoarele zile se vor înregistra 18 grade.
Silvia Barbu, director la ANM Timișoara: „Agronomii spun însă că lipsa stratului de zăpadă, care ar trebui să protejeze plantele, afectează culturile. Cele mai sensibile sunt cele de grâu și de rapiță”.
Radu Sumalam, profesor la Facultatea de Agronomie Timișoara: „În primul rând, plantele vor fi afectate din punct de vedere al productivității. De asemenea, este un efectic negativ pentru că, pe aceste specii de plante, încep să vegeteze, încep să crească, iar dacă în perioada următoare vin temeperaturi ceva mai scăzute, minus 10 grade, ele sunt susceptibile pentru a îngheța, și, în al treilea rând, presiunea bolilor și dăunătorilor”.
Agricultorii spun că vremea neobișnuit de caldă pentru această perioadă a anului poate fi de-a dreptul periculoasă și pentru pomii fructiferi. O înmugurire precoce, urmată de un eventual îngheț le-ar fi fatală.
Cătălin Ionescu, inginer agronom: „Gerurile târzii le-au surprins la înflorire și au redus semnificativ producția din anul respectiv”.
Meteorologii mai spun că, în acest an, nu vom avea "Gerul Bobotezei".