După 15 ani petrecuți în slujba jandarmilor călare, un armăsar pe nume Șarlatan este scos la pensie
Your browser doesn't support HTML5 video.
Acum își caută un alt stăpân iubitor alături de care să trăiască liniștit la bătrânețe.
Șarlatan s-a născut în 2005 și este în grija jandarmilor de când avea 3 ani. A participat la misiuni, dar și la concursuri cu obstacole unde a și câștigat câteva premii. Dacă ați urmărit defilările de Ziua Nationala a României, este posibil să-l recunoașteti pentru că a trecut de multe ori pe sub Arcul de triumf.
Sergiu Răsteanu a fost instructorul, dar și prietenul lui. Se desparte cu greu de el.
Sergiu: Of, nici nu vreau să mă gândesc că vine ziua asta nefastă. Dacă aș avea posibilități, l-aș păstra.
Reporter: Câți ani ar avea el daca ar fi om?
Sergiu: 54. Suntem de aceeași vârstă.
Reporter: A ieșit la pensie.
Sergiu: Da. Amândoi ieșim, în următoarele doua luni suntem tineri pensionari.
Pe lângă misiuni de patrulare și intervenții, Șarlatan a fost învățat să stea și în fața camerelor de filmare. A fost folosit și într-un videoclip al unui interpret de muzică populară, la rându-i fost jandarm.
Jandarmeria Română a anunțat pe Facebook că Șarlatan va fi donat, iar zeci de oameni s-au oferit deja să-l primească. Sunt însă și câteva condiții pe care viitorul proprietar trebuie să le respecte.
„O dată ce l-a adoptat, nu are voie să-l vândă, să fie folosit așa în uz personal, știu eu, o plimbare ușoară fie el, fie soția”, a spus Sergiu.
Contractul de donație prevede că Șarlatan nu poate fi exploatat la munci agricole si nici în scopuri comerciale.