Două module dintr-o navă militară de mari dimensiuni, lansate la apă, în Galați. Cine e beneficiarul
Your browser doesn't support HTML5 video.
Până la toamnă, ca într-un joc de LEGO, vor fi atașate și celelalte componente. Rezultatul va fi o navă de suport logistic, unică în lume.
Nava a fost comandată de Forțele Navale Regale Olandeze. Va costa aproximativ 375 de milioane de euro și va avea aproape 180 de metri lungime. Ca dimensiuni, este a doua cea mai mare navă militară construită vreodată în România. Ea este devansată doar de "Karel Doorman", construită tot la Galați, tot pentru Forțele Navale Olandeze.
Din mai multe puncte de vedere, este o premieră pentru industria constructoare de nave din România. Modelul de motor folosit a fost deja premiat de Cartea Recordurilor cu titlul "cel mai eficient motor diesel în patru timpi din lume". În octombrie, când va fi gata, colosul va fi predat beneficiarului, care îi va da numele "Den Helder".
În cadrul evenimentului desfășurat astăzi, reprezentanții grupului Damen au anunțat că au suspendat toate comenzile de nave provenite din Rusia, pe termen nedeterminat.