Doi tineri au fost fotografiați împreună cu 11 ani înainte de a se cunoaște. Cum au aflat
Doi străini într-o singură fotografie, în același loc, în fața unei sculpturi înălțate într-o piață din China. Cei doi apar în aceeași captură, însă fiecare cu privirea îndreptată către alt aparat de fotografiat. După mai bine de un deceniu cei doi străini sunt acum căsătoriți.
Aceasta serie aproape imposibilă de evenimente s-a petrecut în viața unui cuplu din China, care a descoperit fotografia întâmplător. Fără să se cunoască unul pe celălalt, cei doi au fost la doar câteva metri distanță în iulie 2000, cu 11 ani înainte de a se cunoaște într-un alt oraș din China, scrie The Guardian.
"Când am văzut fotografia, am fost luată prin surprindere și m-au luat furnicături prin tot corpul", a spus Ye.
Povestea lor a devenit imediat virală, iar prietenii cuplului au spus că este o dovadă incontestabilă că cei doi au fost făcuți unul pentru celălalt. Acum cei doi, împreună cu fiicele lor gemene, au de gând să se întoarcă în același loc.