Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Demonstrație de curaj pe litoral. 10 tineri au înfruntat frigul și au intrat în mare

Your browser doesn't support HTML5 video.

Demonstrație de curaj, dar și puțină nebunie, sâmbătă, pe litoral. 10 temerari au înfruntat frigul și apa mării extrem de rece și s-au aventurat în larg, într-un concurs care ne dă fiori. 

Competiția durează opt zile, iar învingătorul va fi declarat „Urs Polar” și va câștiga un abonament la SPA pentru tot anul. Iar, fiecare participant va primi la vară dreptul la șezlong gratis timp de o lună ca să se încălzească la soare, după experiența de sâmbătă.

Puțin după prânz, tinerii curajoși și-au dat întâlnire pe o plajă din Constanța. Încet-încet, au renunțat la hainele groase, au luat șorțul și au intrat în apă. Deși stabilopozii erau îmbrăcați în gheață, asta nu i-a oprit pe tineri să participe la concursul Cool Challenge.  După ce au primit ultimele indicații, au luat câte un sac de gheață pe care l-au aruncat în mare, semn că nu era destul de rece pentru ei. Unii au cedat și au ieșit din apă după câteva zeci de secunde. Reporter: Cum e apa?

Concurent: „Apa e bună, e rece. Nu am rezistat, dar nici nu vreau să stau astăzi, vreau doar să bifez, așa să fac o baie rece”.

Reporter: Cum te simți? Concurent: „Văd că ești tot piele de găină. Da, e senzația super acum începe să mi se încălzească cât de cât corpul, e o senzație super. Nu m-am pregătit înainte, în apă a fost foarte rece, foarte rece”.

Citește și
marea neagră
Un fenomen rar a apărut în Marea Neagră, chiar în zona litoralului românesc. "Nu am mai văzut-o niciodată așa"

Pe litoral sunt 0 grade, bate vântul așa că temperatura resimțită de corp este mult mai scăzută, de -6 grade Celsius. Concurenții nu au voie să stea în mare mai mult de 30 de minute, pentru că apa are doar 4 grade Celsius. Bărbat: „E destul de rece, am stat doar 10 minute”.

Reporter: Cum vă simțiti acum că ați ieșit din apă? Acum e mai rău?

Bărbat: „Acum e mai bine. E mai cald un pic afară decât în apă”. Patru tineri au reușit să stea până la final.

Reporter: „Câte minute mai au băieții?” Arbitru: „Mai au 2 minute până la 30 de minute, au 28 de minute, dar rezistă bine băieții”. Au ieșit aproape înghețați. Cei care au rezistat cel mai mult, au stat 30 de minute în apa rece ca gheața.

Reporter: Ați rezistat eroic! Băiat: „Da, e prima dată”.

Reporter: Cum vă simțiți?

Băiat: „Foarte fericit, foarte mândru”.

Reporter: Ați stat 30 de minute.

Băiat: „Aparent, da." Ștefan Andrei, organizator: „Azi ni se pare că e prea cald în casă după câteva luni de iarnă, ne-a lovit dorul de vară și am zis să facem o baie în mare. Concursul e pe patru weekenduri, opt zile, la sfârșit se cumulează suma fiecărui concurent”. Ca să facă față temperaturilor scăzute și senzației de frig extrem de accentuate, tinerii curajoși au stat în jurul unui foc și au băut ceai fierbinte sau vin fiert. Pe durata concursului, salvamarii i-au supravegheat atenți de pe mal. Gabriel Culea, salvamar: „Este clar că pot apărea riscuri. E foarte important să nu intri brusc, să nu faci stop cardiorespirator sau să ai alte probleme medicale, aici e riscul cel mai mare”. La finalul celor 8 zile de concurs, cel care va rezista cel mai mult va fi denumit „Urs Polar” și va primi un abonament la SPA timp de un an, locul doi - un curs de kite, iar restul participanților șezlonguri gratuite vreme de o lună, la vară.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult