Modifica setarile cookie
Toate categoriile

De ce gesturile exagerate de afecțiune sunt periculoase pentru animalele de companie

Pentru iubitorii de animale de companie, câinii sau pisicile care le fac viaţa mai frumoasă, sunt membri cu drepturi depline ai familiei.

Şi nicio dovadă de afecţiune nu pare să fie exagerată. Cu toate astea, animalele care sunt prea răsfăţate de stăpâni sunt mai predispuse la infecţii, spun cercetătorii.

Pentru anumiți câini şi pentru stăpânii lor, momentele de tandreţe par să nu fie niciodată suficiente. Însă cercetătorii de la Universitatea din Glasgow explică de ce gesturile exagerate de afecţiune faţă de animalele de casă sunt periculoase. Prea multă apropiere poate duce la apariţia unor viruşi rezistenţi la medicamente, care pot trece de la om la animal şi invers.

Dr. Adele Dickson: "Avem obiceiuri riscante în care poate să apară un schimb de salivă, cum ar fi să lăsăm un câine să ne lingă pe gură. Am găsit un virus rezistent care putea fi transferat de la animal la om şi viceversa. La fel se poate întâmpla şi dacă lăsăm farfuriile sau cănile pe jos, ca să termine animalele mâncarea."

Oamenii de ştiinţă spun că, din fericire, majoritatea stăpânilor NU au astfel de obiceiuri, însă toţi trebuie să fie conştienţi de riscuri şi să fie mai precauţi cu dovezile de tandreţe. Pe de altă parte, unii proprietari îşi tratează preventiv animalele cu antibiotice. E un obicei greşit, spun medicii veterinari.

Citește și
pisica salbatica
Guvernul Australiei vrea să arunce cârnați otrăviți din avion, ca să ucidă mii de pisici

Dr. Tim Nuttal: "Pentru că un animal nu poate vorbi, e mai greu să înţelegem ce simptome are. Uneori apare un sentiment de responsabilitate, nu vrem să facem greşeli şi atunci e mai simplu să spunem "Aş dori un antibiotic, în cazul în care e vorba de o infecţie".

Asta nu înseamnă că nu mai trebuie să ne arătăm afecţiunea faţă de prietenii necuvântători, ci doar că putem face mici schimbări în modul în care interacţionăm cu ei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult