Cum se menține în formă în autoizolare preşedintele federaţiei de culturism. „Nu concep viaţa fără sport”
Cât stau în izolare, mulți îşi dau seama că le lipseşte sportul şi găsesc tot felul de soluţii pentru a-l practica... între patru pereţi. Iar părinţii încearcă să-i implice pe cei mici în activităţile lor, pentru a face mai uşor faţă acestei perioade.
Viaţa petrecută în casă nu este deloc plictisitoare pentru Ioana Ginghină şi pentru fiica sa Ruxandra. Ele se distrează şi desfăşoară o sumedenie de activităţi. Ruxi chiar i-a pregătit mamei sale un mic dejun delicios.
Ioana Ginghină: "Ruxi îmi pregăteşte o surpriză, mă rog, a vrut să-mi facă cafeaua de dimineaţă şi o omletă".
Şi Gabriel Toncean, preşedintele federaţiei Romane de culturism şi fitness, se bucura de timpul petrecut în sânul familiei. Mai mult decât atât, a descoperit cât de distractiv este să facă mişcare în fiecare zi alături de fiica şi de soţia sa - acasă.
Gabriel Toncean, preşedintele federaţiei Romane de culturism şi fitness: "Noi ca părinţi trebuie să demonstrăm copiilor că sportul este un stil de viaţă sănătos. Intrăm în mintea copiilor, executăm exerciţii cu propria greutate corporală nicidecum nu-i forţăm cu greutăţi, cu aparate, improvizaţii".
Sportivul continuă să se antreneze şi în sala de fitness pe care a amenajat-o în garajul casei.
Gabriel Toncean: "Am făcut o mică sală unde de 5 ori pe săptămână fac antrenamentele, mai ales în perioada în care nu putem să mergem la sala şi în care trebuie respectate restricţiile. Nu concep viaţa fără sport".
Iar cei care vor să facă mişcare acasă au la dispoziţie o multitudine de resurse pe internet. Unii mai şi improvizează.
Nicoleta: "Unde mergeam înainte la sala s-au gândit să facă antrenamente online. Până m-am mobilizat să-mi comand şi eu nişte chestii acasă, nişte gantere, o saltea, să mă adaptez, am făcut cu ce aveam prin casă. Important e să vrei să faci mişcare".
Copiii sunt cei care se plictisesc cel mai repede când stau acasă, însă, în unele cazuri, părinţii se pot dovedi foarte inventivi şi pot diversifica activităţile. Damian are parte de toată atenţia mamei sale, dar nici el nu se lasă mai prejos.
Dana: "Are foarte multă energie pe care nu şi-o consuma. Mai inventăm jocuri, mai alergam prin casă. Noi ieşeam din acasă de două ori pe zi, făceam kilometri în parc cu el se duce să tragă de clanţa, dar îl iau, îi zic că ieşim pe balcon să dăm de mâncare la porumbei şi se bucura foarte tare".
Iar joacă şi învăţatul se îmbină într-un mod foarte productiv în această perioadă.
Specialiştii ne îndeamnă să ne facem un program zilnic şi să-l urmăm, pentru a trece cu bine peste această perioadă. În rest, nu ne rămâne decât să ne bucurăm de timpul petrecut în compania celor dragi.